Organismul uman are nevoie de aproximativ 70 de minerale şi micronutrienti pentru a-şi menţine starea optimă de funcţionare. Ştim bine că plantele extrag minerale din sol pe care noi apoi le consumăm, însă gândiţi-vă, de exemplu, și la substanţe chimice folosite pentru a stimula creșterea acestora. Ca urmare a acestor practici, în afară de faptul că tot mai multe substanţe chimice sintetice intra în propriul nostru sistem, din ce în ce mai puţine vitamine esenţiale şi microelemente din plantele produse se găsesc în alimentaţia noastră zilnică.
Pe de altă parte nu este suficient ca mineralele să fie prezente în alimentaţie, ele trebuie să fie prezente sub o formă absorbabila. Corpul nostru nu este capabil să absoarbă şi să utilizeze mineralele în orice formă, iar ele devin bio-disponibile doar în anumite forme, în aşa-numitele complexe organo-minerale, iar cea mai bună soluţie pentru formarea acestor complecşi a fost eliberată de natură prin formarea de substanţe humice (acizii humici şi fulvici).
Elimină metalele grele din organsim
„Natura este însă cea care poate susţine o detoxifiere corectă, iar ultimele descoperiri arată că substanţele care se nasc în mod natural şi care se găsesc în zăcăminte în câteva doar locuri de pe glob au cea mai mare capacitate de detoxifiere. Aceste substanţe humice reprezintă compuşi organici care iau naştere în perioade foarte lungi de timp prin degradarea ligninei, o substanţă ce se găseşte în scoarţa lemnoasă. Fiind substanţe ce rezultă din fibre şi mase vegetale, sunt foarte bogate în minerale şi se găsesc sub acea formă extrem de absorbabila. Acizii humici şi fulvici sunt complecşi naturali, organici care formează molecule capabile de a stimula absorbţia de minerale, care pot creşte starea de bine, au rol în întărirea imunităţii şi chiar ajuta la detoxifierea sistemului nostru prin eliminarea metalelor grele. În plus, substanţele humice conţin mai mult de 70 de micronutrienti în formă bio-utila”, explica dr. Aurelia Dumitru.
Acidul humic este un excelent potentator al metabolismul celular şi activitatea enzimatică. Pe lângă aceste atribute, are efect antioxidant, intensifică activitatea enzimatică, are efect antiviral, aduce aportul optim de minerale şi detoxifica organismul, elimina metalele grele şi alcalinizează organismul. În plus este extrem de benefic în recuperarea după boli şi îmbunătăţeşte sistemul imunitar. Este foarte important de înţeles că substanţele humice favorizează absorbţia mineralelor prin inhibarea absorbţiei celor care sunt în supradoză, dar în acelaşi timp sprijină absorbţia unui nivel scăzut de minerale.
Top 3 afecţiuni tratate cu ajutorul acizilor humici şi fulvici
- Stări de oboseală în mijlocul zilei: Ceasul biologic este programat ca în jurul orei 16:00 să îşi reducă activitatea. Din cauza rutinei zilnice în care organismul este supus unul stil alert de viaţă, adaptările rapide pot slăbi rezistenţa la stres. Chiar dacă atunci când te simţi obosit alegi o cafea sau ceva dulce, din cauza faptului că are loc eliberarea rapidă de zahăr în sânge, nivelul de energie poate să crească alarmant în primele 2 ore apoi să scadă brusc şi să inducă starea de lipsa de energie. În realitate, atunci când corpul devine obosit este semn că duce lipsă de minerale. Căscatul este un indiciu legat de lipsa de oxigen în sânge, iar fierul este un excelent conductor al acestuia în întregul corp. Zincul, de asemenea, are rolul de a reduce stările de stres împreună cu acţiunea magneziului. De cele mai multe ori, organismul absoarbe minerale din surse vegetale şi animale, însă oricât de sănătoasă poate să pară prima variantă, lipsa originii controlate îţi poate oferi acces la pesticide, hormoni, insecticide, cantitate precară de vitamine.
- Minerale pierdute prin transpiraţie: Este cazul sportivilor care pierd cantităţi enorme de minerale în cadrul antrenamentelor, iar mineralele sunt esenţiale în dezvoltarea muşchilor. Deshidratarea şi nutriţia dezechilibrată pot înrăutăţi situaţia, mai ales în situaţia în care mineralele au rol în dezvoltarea funcţiei senzoriale şi în sănătatea sistemului osos.
- Menstruaţia abundenta la femei: Aproximativ 90% dintre femei suferă de sindrom premenstrual, moment în care durerile se accentuează şi stările anxioase se pot instala cu uşurinţă în corp. Prin sângerare abundentă, o cantitate importantă de minerale se pierde, caz care poate favoriza şi apariţia anemiei identificată prin stări de slăbiciune, ten palid şi oboseală. Crampele musculare se pot diminua prin cantitatea de magneziu din Hummiqum, iar manganul poate echilibra sau chiar reduce cantitatea de sânge pierdută. Anemia nu este o boală, ci un indiciu al carentei de fier.