În ședința din data de 8 iunie 2018 a fost modificată HG nr.500/2017 privind aprobarea schemei “Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a crescătorilor de ovine pentru comercializarea lânii”. (Este vorba de acordarea sumei de 1 leu/kg pentru lâna comercializată). Actul normativ reglementează definirea perioadei de cerere, respectiv 1 iulie 2017 – 1 septembrie 2018. În consecință, se prelungește și termenul pentru depunerea documentelor justificative care să ateste comercializarea producţiei de lână obţinute, 1 septembrie 2018 fiind termenul limită. Acest program este menit să asigure atât sporirea numerică a efectivelor de ovine, cât și creșterea eficienței economice, prin valorificarea produselor obținute. De asemenea, se urmărește eficientizarea activității sectorului de creștere a ovinelor, în sensul reducerii pierderilor. Practic, subvenția la lână va stimula înființarea centrelor de colectare a lânii, se vor crea noi locuri de muncă și se vor stabiliza veniturile oierilor.

O altă problemă pentru crescătorii români de ovine constă în lipsa pieței pentru livrarea cărnii de oaie și de miel, problemă pentru care Guvernul caută soluții: „Am vorbit cu ministrul agriculturii şi sunt cereri de carne de ovine pe ţările din Golf, dar din România nu s-a putut realiza un export, o preluare organizată, eficientă şi care să elimine intemediarii. Mi-a spus că a avut mai multe întâlniri cu oficiali şi reprezentanţi ai unor ţări din Golf şi acum lucrează la un sistem prin care să se realizeze această preluare a ovinelor din România în două variante: ori să le preia în viu, ori să investească aici. Discuţia a fost să devenim principalul furnizor pentru zona respectivă şi să se elimine intermediarii. Aşa câştigă şi beneficiarii finali şi România”, declara, cu puțin timp în urmă, Liviu Dragnea.

Citește și: Datele de referință, pentru subvențiile la bovine

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News