Cea mai mare sumă a primit Partidul Social Democrat, peste 700.000 de lei, urmat de Partidul Național Liberal, 344.000 de lei. Uniunea Salvați România (USR) a primit de la stat, în ianuarie, 98.700 lei, iar partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu, ALDE, a primit 82.000 de lei.

Partidul Mișcarea Populară a primit o subvenție de 54.000 de lei. AEP a virat și Uniunii pentru Progresul României (UNPR), fostul partid al lui Gabriel Oprea, suma de 1.600 de lei.

Începând cu anul 2008, partidele politice primesc subvenţii de la bugetul de stat prin bugetul Autorităţii Electorale Permanente, astfel: 75% din bugetul anual acordat partidelor politice vor fi împărţite partidelor politice, proporţional cu numărul de voturi primite la alegerile parlamentare, respectiv media voturilor valabil exprimate pentru Camera Deputaţilor şi Senat, dacă au realizat pragul electoral, iar 25% din bugetul anual acordat partidelor politice vor fi împărţite partidelor politice, proporţional cu numărul de voturi valabil exprimate, primite la alegerile locale pentru alegerea consilierilor judeţeni şi consilierilor din cadrul municipiului Bucureşti, dacă au obţinut cel puţin 50 de mandate de consilier judeţean şi de consilier din cadrul municipiului Bucureşti.

Subvenţia de la bugetul de stat se varsă lunar, în prima decadă a lunii, în contul fiecărui partid, prin bugetul Autorităţii Electorale Permanente.

Banii primiți de partide de la stat pot fi cheltuiți pentru materiale pentru întreţinerea şi funcţionarea sediilor, plata angajaților, materiale de presă şi propagandă dar și organizarea de activităţi cu caracter politic. Partidele mai pot face cheltuieli de deplasare în ţară şi străinătate, pentru telecomunicaţii, birotică, cheltuieli de protocol, plata chiriilor și utilităților sediilor dar și cheltuieli pentru combustibil și transport.

Autoritatea Electorală Permanentă poate să suspende temporar acordarea subvenţiei de la bugetul de stat, dacă, în urma controalelor efectuate la partidele politice, constată abateri în aplicarea dispoziţiilor legale.

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News