Această majorare de aproape 25% a bugetului a fost adoptată fără consultare publică adecvată și ridică întrebări serioase privind integritatea procesului electoral, potrivit sursei citate.

Bugetul partidelor atinsese deja un maxim istoric

Astfel, Autoritatea Electorală Permanentă a primit o suplimentare de 73 de milioane de lei pentru subvenții, în urma rectificării bugetare din septembrie.

Această decizie a fost luată în contextul în care bugetul pentru subvenții atinsese deja un nivel record de 314 milioane de lei în 2024, înainte de rectificare.

Expert Forum și alte organizații semnatare au criticat constant nivelul ridicat al subvențiilor și lipsa de transparență în cheltuirea acestora. Ele consideră că această majorare este „complet nejustificată și periculoasă pentru corectitudinea proceselor politice și electorale”.

Lipsa de transparență în procesul decizional

Decizia de majorare a fost luată de coaliția PSD-PNL fără o consultare reală, în condițiile în care aceste două partide sunt principalii beneficiari ai fondurilor.

Mai mult, deși inițial se raportaseră economii de 31 de milioane de lei, bugetul a fost totuși majorat semnificativ.

În pragul alegerilor, această creștere a subvențiilor este văzută ca un factor care adâncește discrepanțele între competitori.

Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”
Recomandări
Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”

Regulile actuale pentru campaniile electorale limitează promovarea în aer liber în timpul campaniei propriu-zise, încurajând partidele să cheltuiască fără limite înainte de începerea oficială a campaniei.

Cheltuieli record pentru propagandă

Până în august 2024, partidele au cheltuit 152 de milioane de lei pentru presă și propagandă, reprezentând 60% din cheltuielile totale ale anului.

PSD a cheltuit aproape 59 de milioane de lei, iar PNL 48 de milioane de lei.

De asemenea, doar în luna august, Partidul Social Democrat a înregistrat cheltuieli record, de 12 milioane de lei, pentru presă și propagandă.

Expert Forum subliniază că „finanțarea politică pentru câteva partide se suportă aproape exclusiv de la stat”. În unii ani, finanțarea de la stat depășește 90% din fondurile partidelor politice.

Această situație ridică îngrijorări cu privire la independența partidelor și motivația lor de a-și asigura sprijinul real al alegătorilor.

Efectele negative ale subvențiilor

Deși finanțarea politică de la bugetul de stat ar trebui să crească integritatea vieții politice, în România, aceste subvenții par să aibă un efect contrar.

Expert Forum consideră că ele „avantajează şi consolidează un oligopol de partide, afectând corectitudinea procesului electoral şi contaminând dezbaterea publică”.

Cea mai dură critică a taxelor vamale anunțate de Trump: „Ziua ruinei! În materie de economie, afirmațiile lui Trump sunt o prostie totală”
Recomandări
Cea mai dură critică a taxelor vamale anunțate de Trump: „Ziua ruinei! În materie de economie, afirmațiile lui Trump sunt o prostie totală”

În plus, organizațiile semnatare cer explicații publice de la premierul Marcel Ciolacu și liderul PNL Nicolae Ciucă privind necesitatea acestei rectificări. De asemenea, solicită clarificări cu privire la discrepanțele între OUG-ul final și nota de fundamentare supusă dezbaterii publice.

În final, organizațiile semntarare solicită partidelor politice să renunțe la dependența exclusivă de banii de la stat și să-și justifice susținerea reală a alegătorilor. Conform Expert Forum, „Numai în măsura în care pot convinge susținători să le sprijine concret, cu bani și fără certitudinea recuperării de la stat, partidele pot demonstra că reprezintă într-adevăr pe cei pe care pretind că-i reprezintă, chestiune fundamentală într-o democrație”.

   

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (3)

K476   •   24.10.2024, 03:50

Nimic nu justifica banii pentru partide politice. Dovada este ca dau bani tot la cele de la putere care au deja bani. Democratic ar fi sa aiba toate partidele sanse egale. Deci nici unul, sau toate.

ciobanudorin_2006   •   23.10.2024, 21:07

Cum sa majoreze indemnizația? Dacă nu dați din banii voștri.Eu nu v as da nici un leu.Nu ați făcut nimic bun ptr România.Niste șarlatani toți.De ce nu faceți ca în ,"STATE"...sponsorizări.Esti corect primești nu ești bun la anul și la mulți ani .Jenanta clasa politica .

Realist2023   •   23.10.2024, 19:27

Hei nea covrigaru', explic-o si p-asta: DE CE era nevoie sa cresti cheltuielile bugetare electorale, in conditiile in care si asa avem un deficit record ??

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Adevăratul motiv pentru care Trump distruge economia Statelor Unite: „Un simptom al degradării democrației” | ANALIZĂ
Adevarul.ro
Adevăratul motiv pentru care Trump distruge economia Statelor Unite: „Un simptom al degradării democrației” | ANALIZĂ
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Elle.ro
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
ANAF promite controale la locuinţele închiriate pe Airbnb şi Booking. Iancu Guda: "Statul ar trebui să facă altceva"
Observatornews.ro
ANAF promite controale la locuinţele închiriate pe Airbnb şi Booking. Iancu Guda: "Statul ar trebui să facă altceva"
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor
HOROSCOP
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI