Răspunde Av Adrian Cuculis: Pentru dv, nu există un termen pentru a face succesiunea, însă, pentru că ați depășit 3 ani de zile, o să plătiţi, într-adevăr, taxe mai mari la notariat sau la instanţa, dacă veţi opta pentru varianta instanţei de judecată.
Dar, acceptarea moştenirii se poate face şi prin acte efective asupra bunurilor defunctului. Așadar, atâta vreme cât fraţii soțului dv au folosit bunurile rămase în urma defunctului, ori dacă s-au interesat de ele şi au făcut acte de administrare, atunci discutăm despre întreruperea termenului de prescripţie pentru ei.
Dar, dacă aceştia, timp de 7 ani de zile, nu au făcut niciun fel de demers cu privire la acceptarea moştenirii, atunci sunt decăzuţi din acest drept. Însă, dacă se îndeplinesc anumite condiții, există și posibilitatea de a fi repuşi în termen, de instanţa de judecată. Ca urmare, ar fi bine să consultați un avocat.
Citește și: Probleme la succesiune între doi fraţi