Potrivit acestuia, eleva a fost confirmată cu noul coronavirus în cursul zilei de miercuri, după ce cu o zi înainte mama acesteia a fost depistată pozitiv pentru coronavirus.
Săptămâna trecută, eleva a fost la pregătirea pentru examenele de evaluare naţională împreună cu nouă colegi şi un profesor.
În prezent, colegii elevei şi profesorul de la clasă se află în izolare la domiciliu, iar Direcţia de Sănătate Publică Suceava desfăşoară o anchetă epidemiologică.
Acesta este al doilea caz de infectare cu noul coronavirus în rândul elevilor din judeţ care urmează să susţină examene naţionale în perioada următoare.
Primul caz a fost cel al unei adolescente din Poiana Micului, elevă în clasa a XII-a la Colegiul Alexandru cel Bun, din Gura Humorului, care a participat, alături de alţi colegi, săptămâna trecută, la cursurile de pregătire pentru bacalaureat. Şi în acest caz, conducerea liceului a luat decizia de a suspenda orele de pregătire pentru examen.
Potrivit lui Cezar Anuţei, eleva este internată în Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava, alături de mama sa, fata fiind asimptomatică.