“Eu am plecat din cauza sistemului și a nepăsării autorităților”, spune bărbatul, care și-a găsit liniștea în Germania, o țară care a gestionat exemplar criza coronavirusului.

Nu se poate ca Honey Cramariuc să cunoască pe cineva și să nu primească întrebarea: ăsta e numele lui din buletin? “Da, așa mă cheamă. Mama a vrut să am un nume special”, spune tânărul. Și cu siguranță, mama suceveanului și-a dorit ca el să aibă o viață dulce și lipsită de griji. Doar că în 2011, când lucra ca editor online la Monitorul de Suceava, se umpluse paharul pentru Honey și frustrarea dădea în clocot. Nu avea probleme financiare, dar dilemele morale nu-i dădeau pace.

A plecat din
cauza corupției, aceeași care a pus în carantină azi orașul său natal, Suceava

“Nu fac parte dintre persoanele care au plecat de foame, cum se spune. La început a fost exact invers, mi-era mai greu aici decât în țară. Am plecat din cauza sistemului și a lucrurilor care se întâmplă în România într-un mod haotic, nepăsarea autorităților, goana tuturor după bani fără să le pese dacă calcă pe oameni sau cadavre.

Mă deranja ceea ce se întâmpla în jurul meu. De exemplu, să stai să te cerți întruna cu vecinul de la un loc de parcare, lucruri dintr-astea mărunte care se adună și îți dai seama că ești în locul nepotrivit”, spune Honey.

Honey Cramariuc a vrut să scape de corupție și de nedreptate când a plecat din România

Este legat de România, de familia sa, cu care vorbește zilnic. Abia așteaptă să se poată urca din nou în mașină și să plece acasă, la ai lui. Dar nu e momentul.

Află de la ei știrile despre spitalul din Suceava și i se confirmă din nou că nu a plecat degeaba. Schimbarea în România vine greu. “Din păcate sunt vieți omenești care se pierd pentru ce? N-ai nici un răspuns la întrebarea: de ce au murit atâția oameni? Dar unii obțineau tot felul de beneficii”, mai spune Honey.

Șoferii, în fața coronavirusului: fie priveau totul ca pe glumă, fie se cereau în șomaj tehnic

Tânărul muncește ca dispecer la o mare firmă de transport care a lucrat la foc continuu în perioada asta. Colegii lui șoferi transportă și alimente, așa că este într-un domeniu strategic. În contextul în care foarte mulți nemți au intrat în șomaj tehnic din cauza coronavirusului, nu au avut nici o îmbolnăvire în firmă. Pentru Honey și asta a fost surprinzător, fiindcă are mulți colegi care nu cred în gravitatea situației.

Angela Merkel a fost unul dintre liderii lumii care au luat în serios criza COVID-19 încă de la început

“Asta m-a speriat pe mine: cam toți, cred că nu greșesc dacă spun 100%, nu erau deloc speriați și priveau totul ca pe o glumă. I-am întrebat pe șoferi dacă ei știu și sunt conștienți că trebuie să poarte mască. Un singur șofer avea mască. Cam toți șoferii noștri privesc totul ca pe un soi de glumă. Am avut colegi prin alte orașe, inclusiv din Berlin, care spuneau că într-adevăr șoferii nu mai vor să lucreze, le era teamă. Cereau să fie trimiși acasă în șomaj decât să meargă să își facă treaba”, spune tânărul.

Honey recunoaște că atunci când virusul era o știre de la mii de kilometri distanță, nici el nu a luat lucrurile foarte în serios.

“Eu cred că din cauza faptului că oamenii nu au luat în serios pandemia s-a răspândit virusul atât de repede. Și eu la început, să fiu sincer, când au apărut primele informații că există virusul în China, mă gândeam că e departe și o să treacă ani până să ajungă aici. Când am văzut cu câtă rapiditate se desfășoară totul, am început să nu mai iau în glumă”, povestește suceveanul. Care a ales chiar să-și ia un concediu de o săptămână, în perioada în care era vârf de pandemie în Germania, ca să se izoleze.

Liniștea de a
locui într-o țară funcțională

A fost liniștitor pentru el gândul că locuiește într-o țară în care lucrurile funcționează.

“Sistemul de sănătate funcțional a ajutat foarte mult Germania și pe locuitorii ei. Este într-adevăr un noroc. Aici ține și de mentalitate, și de educație. Unui neamț dacă îi spui că nu are voie să facă lucrul acesta, el respectă. Și când prim-ministrul Bavariei a hotărât să impună restricțiile, asta a fost vineri și a fost plin de oameni în toate supermarketurile, de a doua zi, sâmbătă, nu mai vedeai om pe stradă, era pustiu.

Era o liniște deplină, dar îți dădea un sentiment de neliniște”, spune Honey.

Germania a gestionat foarte bine criza medicală provocată de coronavirus EPA-EFE/CLEMENS BILAN

O parte dintre restricții s-au ridicat, dar lucrurile nu au revenit la normalitatea de acum două luni, nici pe departe.

“Momentan lucrurile încet-încet încep să se dezmorțească, restricțiile nu mai sunt atât de aspre, oamenii pot să circule pe stradă. Masca este obligatorie, mai ales în spațiile închise. Avem voie deja să ne întâlnim cu o persoană cunoscută, nu mai e restricția de a te întâlni doar cu membrii familiei. Încet-încet se dezmorțesc și oamenii, și afacerile. Dar în continuare cu aceleași restricții ca peste tot: fără evenimente, fără întâlniri mari, fără să părăsești țara”, explică Honey situația de azi.

“Când ai ceva bun în jurul tău, e ușor să te adaptezi”

Nu i-a fost frică de îmbolnăvire, fiindcă el și prietena lui și-au luat toate măsurile de precauție și au folosit mereu măști, mănuși, dezinfectant. Mai mult s-a gândit la cei de acasă. “Mă gândeam, la un moment dat, la familia mea, mai ales că este în Suceava, știind problemele de acolo, dar eram liniștit știind că stau în casă și au grijă de ei. Mama, cel puțin, stă numai în casă și sunt relaxat”, spune românul, care se simte deja adaptat în societatea bavareză.

Honey Cramariuc așteaptă ziua când va putea să vină în țară să-și revadă părinții

“Nemții sunt mult mai reci, sunt altfel față de noi, românii. Sunt foarte amabili și dacă ceri ajutorul pe stradă, dar sunt reci, nu sunt așa primitori și calzi cum suntem noi. Lucrul ăsta mi-a lipsit la început, dar după atâta timp, m-am învățat cu ei, am prieteni foarte buni germani, am început să înțeleg modul în care gândesc și mentalitatea lor. Și m-am adaptat. Când ai ceva bun în jurul tău, e ușor să te adaptezi”, mai spune suceveanul.

Germania are în prezent peste 161.000 de infectați, dintre care au murit aproape 6.500. În urma ridicării unor restricții, specialiștilor le e teamă că ar putea ca numărul persoanelor cu COVID să crească.

 
 

Urmărește-ne pe Google News