Aparatul de zbor a fost trimis la solicitarea familiei, având avizul Ministerului Sănătăţii dat fiind faptul că starea de sănătate a lui Carmen Zorin era critică şi necesita intervenţie chirurgicală într-o clinică de specialitate.
În momentul aterizării elicopterului pe stadionul Areni din Suceava, femeia era deja adusă cu ambulanţa pentru a putea fi preluată urgent de echipajul medical. Suceveanca a ajuns pe patul de spital după ce săptămâna trecută, a căzut victimă unui grav accident de circulaţie, în urma căruia s-a ales cu multiple răni la coloana verticală şi în zona toracică.