„În ultimele 24 de ore, pompierii au efectuat peste 800 de intervenții: 250 în Sicilia, 130 în Puglia și Calabria, 90 în Latium (regiunea Romei) și 70 în Campania”, se arată în mesaj.
https://twitter.com/emergenzavvf/status/1421359319665287170?ref_src=twsrc%5Etfw
Echipele de intervenție continuă munca în Catania, Parma și în zona Siracuzei, mai precizează pompierii.
Secetă și incendii în sud, vijelii și grindină în nord
În
ultimele zile, Italia este afectată de un val de căldură,
temperaturile ajungând până la 40 de grade Celsius la Bari
(Puglia) sau la 39 de grade Celsius la Catania și Palermo (Sicilia).
Lipsa ploilor și canicula au dus la numeroase incendii. Unul dintre ele a devastat, la sfârșitul săptămânii trecute, peste 20.000 de hectare de pădure, plantații de măslini și culturi în regiunea Oristano, în vestul Sardiniei.
Potrivit Coldiretti, unul dintre principalele sindicate agricole din Italia, numai Sicilia a înregistrat aproximativ 300 de incendii de pădure și 60.000 de focare de incendiu în 2021, până în prezent.
Sindicatul acuză că „incendiile sunt provocate de infractori”, dar recunoaște că valul de „căldură și secetă” au facilitat activitatea piromanilor.
Nordul peninsulei înregistrează furtuni violente și grindină, în timp ce sudul arde.
„Valoarea pagubelor provocate în regiunile rurale din nordul Italiei de furtunile violente şi grindină, în această vară nebună, se ridică la zeci de milioane de euro”, estimează duminică sindicatul Coldiretti.