În această ţară cu 10,3 milioane de locuitori, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 102 noi decese şi 1.239 de noi contaminări, ceea ce a majorat la 5.041 numărul total de morţi cauzate de COVID-19, dintre cele 54.562 de cazuri confirmate până acum, potrivit Agerpres.
Conform unui bilanţ al AFP bazat pe surse oficiale, Suedia este astăzi una dintre ţările cele mai afectate din lume, cu 499 de morţi la 1 milion de locuitori, în urma a numai şase ţări europene şi imediat după Franţa, care înregistrează 452 de morţi la 1 milion de locuitori.
Rata de mortalitate înregistrată în această ţară nordică este de aproape cinci ori mai mare decât în Danemarca vecină şi de până la 11 ori mai mare decât în Norvegia.
De la începutul crizei sanitare, 2.322 de persoane au fost internate la terapie intensivă în Suedia, dar acest număr a crescut cu numai 5 persoane în ultimele 24 de ore.
Spre deosebire de alte ţări nordice care au optat pentru o strategie de semi-izolare, Suedia a exclus să-şi plaseze populaţia în izolare, estimând că măsurile drastice nu sunt destul de eficiente pentru a justifica impactul lor asupra societăţii.
Singurele măsuri constrângătoare au fost interzicerea adunărilor cu peste 50 de persoane şi vizitele în căminele de bătrâni. În rest, guvernul suedez a făcut apel la civism, cerându-i fiecăruia „să-şi asume responsabilităţile” şi să urmeze recomandările sanitare.
Epidemiologul-şef Anders Tegnell de la Agenţia suedeză de sănătate publică a recunoscut la începutul lui iunie că abordarea adoptată de regatul scandinav ar putea fi ameliorată.