Închiderea ultimului Institut Confucius, cel care funcționa la Universitatea Tehnologică din Luleå, a fost anunțată în decembrie anul trecut, dar decizia va intra în vigoare de luna viitoare, explică University World News.

Totul se întâmplă în contextul în care prietenia bilaterală dintre China și Suedia s-a “deteriorat, devenind una de ostilitate și suspiciune reciprocă”.

Observația e întărită de șeful Programului Asia din Institutul Suedez pentru Afaceri Internaționale, Bjorn Jerden, care a spus că închiderea Institutelor Confucius reprezintă ”dovada schimbării atitudinii Suediei față de China”.

Arestarea și condamnarea scriitorului suedez de origine chineză Gui Minhai

Închiderea programelor de educație culturală chineză au legătură cu conflictele cauzate de detenția scriitorului și editorului suedez de origine chineză Gui Minhai pentru vânzarea de cărți critice la adresa secretarului general chinez Xi Jinping. Arestarea lui Gui și condamnarea lui la 10 ani de închisoare au afectat grav încrederea dintre cele două țări, explică University World News.

Minhai a dispărut în 2015 în timp ce se afla în vacanţă în Thailanda. La începutul anului 2016, el a apărut la televiziunea de stat chineză şi a recunoscut că a părăsit China fără să fi executat o pedeapsă de doi ani cu suspendare pentru rolul său într-un accident de maşină soldat cu morţi.

Un posibil scenariu în războiul dintre Rusia și Ucraina. Sergiy Gerasymchuk, expert ucrainean în securitate: „Numai epuizarea ambelor părți poate duce la o încetare viabilă a focului” | Interviu
Recomandări
Un posibil scenariu în războiul dintre Rusia și Ucraina. Sergiy Gerasymchuk, expert ucrainean în securitate: „Numai epuizarea ambelor părți poate duce la o încetare viabilă a focului” | Interviu

După executarea acestei sentinţe, el a fost din nou arestat şi închis în China, în ianuarie 2018, în timp ce călătorea cu doi diplomaţi suedezi pentru o programare la medic la Beijing.

În februarie 2018, el a participat la un interviu considerat înscenat, în care critica Suedia pentru utilizarea cazului său pentru “câştiguri politice”.

Evoluțiile cazului Minhai au dus la numeroase intervenții în parlamentul Suediei.

Cum a ajuns Suedia prima țară din Europa care închide toate Institutele Confucius, finanțate de guvernul comunist chinez
Fotografie din 2016, când, în timpul unor proteste din Hong Kong, se cerea eliberarea lui Gui Minhai (stânga)

“Cooperarea dintre regiunile din China și Suedia produce avantaje reciproce. Ne opunem ferm încercărilor unor politicieni suedezi de a folosi problemele legate de cazul Gui Minhai pentru a distruge China și a interfera în afacerile interne ale Chinei. Sperăm ca acești politicieni să se abțină de la construirea de bariere între cele două popoare și să facă cu adevărat ceva în interesul propriului stat”, a transmis aparatul de stat de la Beijing într-un comunicat trimis pe adresa postului public de radio suedez.

Guvernul Colectiv. La nouă ani de la tragedie, demisionarul Victor Ponta și colegii lui de cabinet sunt în continuare în prim-planul politicii
Recomandări
Guvernul Colectiv. La nouă ani de la tragedie, demisionarul Victor Ponta și colegii lui de cabinet sunt în continuare în prim-planul politicii

În afara problemelor legate de încălcarea drepturilor omului, relațiile dintre cele două țări au devenit din ce în ce mai fragile în ultimii ani și din alte motive.

Există întrebări întemeiate în ceea ce privește securitatea și lipsa supravegherii asupra companiilor din China care au preluat afaceri suedeze.

Cea mai mediatizată afacere este preluarea, în 2010, de către Geely a simbolului local Volvo.

Presa suedeză a dezvăluit că Goteborg, al doilea oraș al Suediei, a pus deja capăt acordului de înfrățire cu Shanghai. Primarul Axel Josefson: “Având în vedere vremurile în care suntem, nu considerăm că este potrivit să extindem acordul”.

Suedia a fost prima țară din Europa care a deschis un Institut Confucius la Universitatea din Stockholm, în 2005, dar l-a închis un deceniu mai târziu, din cauza insistenței Chinei pentru un control mai mare asupra institutului, dezvăluia Radio Free Asia.

Institutele și sălile de clasă Confucius sunt finanțate de China și au programele planificate de Beijing. Conform site-ului web al Oficiul Național al Chinei pentru predarea limbii chineze ca limbă străină, înființat în 1987, sunt 541 de Institute Confucius în întreaga lume, 81 în Asia, 61 în Africa, 27 în America de Nord și America Latină și 20 în Oceania.

Maia Sandu obține o victorie a la Pirus: o victorie importantă care anunță un an foarte greu
Recomandări
Maia Sandu obține o victorie a la Pirus: o victorie importantă care anunță un an foarte greu

187 de Institute Confucius în 42 de țări din Europa sunt în acest moment.

Limitarea libertății academice și chiar spionaj

La nivel mondial, nu numai Suedia a avut reticențe, ci a crescut îngrijorarea în legătură cu încercările Partidului Comunist Chinez de a limita libertatea academică, mult peste granițele Chinei, în campusurile universităților din afara țării.

Conform BBC, Institutele Confucius sunt chiar o modalitate prin care Beijingul răspândește propaganda, interferează cu libera exprimare în campusuri și prin care spionează studenți.

Profesorul Sylvia Schwaag Serger, vicepreședinte al Universității din Lund, a comentat pentru World World News: “A existat o politizare din ce în ce mai mare a culturii care a subminat încrederea publicului în schimburile dintre instituțiile culturale. Păcat, limba și cultura sunt canale vitale pentru promovarea înțelegerii și cunoașterii reciproce peste granițele naționale”.

Tobias Hübinette, profesor asociat de politică internațională la Universitatea din Karlstad, a concluzionat: “Din punct de vedere al politicilor culturale, guvernul de la Beijing se aseamănă cu Germania nazistă. Eu cred că este un lucru pozitiv că se închide ultimul institut Confucius din Suedia”.

Patru Institute Confucius, în România

  • la Sibiu, Universitatea Lucian Blaga, înființat în 2006
  • la Cluj, Universitatea Babeş-Bolyai, înființat în 2009
  • la Brașov, Universitatea Transilvania, înființat în 2011
  • la București, Univeristatea București, înființat în 2013
Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
Știrileprotv.ro
Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Viva.ro
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Alexia Eram, surprinsă de paparazzi cu noul iubit, dar nici Mario Fresh nu pierde timpul. O concurentă de la „Chefi la cuțite” l-a luat la ea acasă
Libertateapentrufemei.ro
Alexia Eram, surprinsă de paparazzi cu noul iubit, dar nici Mario Fresh nu pierde timpul. O concurentă de la „Chefi la cuțite” l-a luat la ea acasă
Satul din România care a fost înghițit de pădure. Oamenii l-au părăsit, deși se află într-o zonă superbă, în apropiere de 2 obiective turistice importante
FANATIK.RO
Satul din România care a fost înghițit de pădure. Oamenii l-au părăsit, deși se află într-o zonă superbă, în apropiere de 2 obiective turistice importante
Dinamo a dat o lovitură colosală: și-a adus antrenor de la Barcelona! EXCLUSIV: Gazeta are toate detaliile unui contract faraonic
GSP.RO
Dinamo a dat o lovitură colosală: și-a adus antrenor de la Barcelona! EXCLUSIV: Gazeta are toate detaliile unui contract faraonic
Ele sunt zodiile care au o șansă unică până în decembrie. Trei nativi pot da de bani și de noroc
FANATIK.RO
Ele sunt zodiile care au o șansă unică până în decembrie. Trei nativi pot da de bani și de noroc
Wow, ce rochie!! Actrița mexicană Eiza González a întors toate privirile la un eveniment din Los Angeles, cu rochia ei portocalie! FOTO
Unica.ro
Wow, ce rochie!! Actrița mexicană Eiza González a întors toate privirile la un eveniment din Los Angeles, cu rochia ei portocalie! FOTO
Ciocolata Dubai, țeapă de zile mari. Ce conține, de fapt
Financiarul.ro
Ciocolata Dubai, țeapă de zile mari. Ce conține, de fapt
Black Friday 2024. Cel mai dorit articol de fashion: 12.500 de comenzi în trei ore
Observatornews.ro
Black Friday 2024. Cel mai dorit articol de fashion: 12.500 de comenzi în trei ore
Horoscop 5 noiembrie 2024. Taurii simt nevoia să se amestece în treburile altora, fără să fie invitați sau să li se ceară ajutorul
HOROSCOP
Horoscop 5 noiembrie 2024. Taurii simt nevoia să se amestece în treburile altora, fără să fie invitați sau să li se ceară ajutorul

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI