Comentează„Poate daca nu deschideam capacul sicriului, mai speram”
Se spune ca speranta moare ultima. in sufletul Elenei Sfeatcu nu mai e nici o picatura de speranta. „Poate daca nu deschideam capacul sicriului, sa-i vad fata, mai speram. Mai speram ca poate a fost o greseala, ca poate, stiu eu, e plecata undeva si se intoarce. Da asa… am vazut-o…”, spune femeia, cu gandul la fata ei cu suflet de copil. Un copil caruia ii placeau la nebunie jucariile din plus. „Vedeti ursul ala mare portocaliu? Era al ei. inainte de inmormantare, il auzeam noaptea cum canta si ma gandeam ca e sufletul Paulei, care a venit sa se joace cu ursuletul de plus”.
La plecare, ne conduce incet, cu pasi mici, spre usa, ca si cum n-ar vrea sa se indeparteze prea mult de camera unde se poate uita in voie la poza fetei. Usa de lemn a apartamentului se inchide in spatele nostru ca o sentinta. Stai si te intrebi daca poti sa le intelegi cu adevarat durerea. Oare poti?
Nu-i poate intelege cu adevarat decat cineva care si-a simtit sufletul la fel de sfasiat. Cineva ca parintii lui Petrica Geneva. Doi batrani care nu pricep de ce Dumnezeu i-a tinut in viata pentru ca la 70 de ani sa-si duca baiatul la cimitir. Pe drumul de nici 30 de kilometri care leaga Alexandria de satul Crangu, oricine stie sa-ti spuna cum ajungi la familia Geneva. Marginit de campuri de un verde linistitor ca o rugaciune, satul frumos, cu pomi infloriti si miros de primavara, se rasfata in soare. Vezi de la distanta, invaluite in lumina blanda, cateva coroane puse pe stalpi. inca un pas, doi, alte coroane. Semn ca aici a fost o inmormantare. Vreo 600 de oameni din trei sate au mers „dupa Petrica”, cand de fapt ar fi trebuit sa joace la nunta lui. O clipa blestemata l-a facut pe barbat sa nu-si tina promisiunea pe care le-o facuse parintilor.
„Cum l-am pierdut pe el,
pot sa ma pierd si pe mine”
„il asteptam sa vina acasa sa-i facem nunta. Mi-a zis „vin mama, cu mireasa mea”, si uite ca Dumnezeu l-a adus intre patru scanduri”, isi incepe batrana povestea. Pe fata arsa de soare a Mariei, lacrimile se incurca in ridurile groase. Are 71 de ani, abia merge, e operata si are „trei suruburi la piciorul drept”. Dar nu-i pasa. Ar trebui sa mearga la medic, dar acum numai de asta nu-i arde.
„La ce sa ma mai duc? Cum l-am pierdut pe el, pot sa ma pierd si pe mine. Ne-a retezat sufletul, domnisoara. Plecase la Spania de un an si trei luni. Era baiat muncitor, priceput, lucra ceva pe santiere. A zis ca aici n-o sa poata sa stranga niciodata bani sa ia semanatoare pentru tractorul asta. si mai voia sa intremeze casa asta”, spune Maria Geneva. Sotul ei, un barbat inca in putere la cei 72 de ani ai sai, ii ia mana in palmele lui aspre si ii spune sa se linisteasca. Rugamintea e in zadar. „il plange intruna si-l roaga „vino mama inapoi acasa”, da nu mai poate sa ne auda. Au fost vreo 600 de oameni la inmormantare, ca dupa un rege, asa a fost dupa copilul meu, ca toata lumea il iubea. Ce zi blestemata a fost aia cu atentatul… stiti ca el numa atunci s-a dus cu trenul? Ca in rest mergea cu masina de la serviciu. Da in ziua aia se stricase. De ce teroristii aia au ales numa nevinovati?”, se intreaba batranul Geneva. N-ar mai vrea sa auda de Spania niciodata, dar inca nu-si poate lua gandul de la ea, pentru ca celalalt baiat al lor, Valerica, e plecat acolo, sa rezolve ce mai e de facut.
Teoretic, si el si Maria ar fi putut sa devina cetateni spanioli. „Mai imi trebuie mie sa plec la 71 de ani? Mie nu mai imi trebuie decat sa mor. Ne-au chemat la tribunal, sa ne intrebe de cetatenia asta, dar am zis ca nu vrem”, spune Maria Geneva. Nu mai are la ce sa spere. isi vor duce pana la moarte zilele, asa, cu peticul de pamant pe care-l au si cu pensia de nici doua milioane. O parte din cei 300 de milioane lei pe care i-au primit ca ajutor de la Guvernul Romaniei i-au folosit pentru inmormantare. N-au stat sa se gandeasca nici o secunda la bani. „Pai, daca baiatul meu ar fi trait, ma intreb io, oare as fi putut sa-i gasesc o valoare in bani? Nu-mi pasa cat am cheltuit. Acuma, uitati, tre sa incepem sa facem cumparaturi pentru pomana. Pomana de 40 de zile. Acuma, chiar de Paste, se face o luna in cap de cand a murit. Ce Paste sa mai avem noi? Numa cand ma gandesc ca trebuia sa fim cu el de inviere…”, se opreste brusc batranul si isi intoarce fata, sa nu i se vada lacrimile.
„Era singurul meu copil, bun ca un inger”
Nu se vor impaca niciodata cu gandul ca baiatul lor de 35 de ani nu le va mai zambi decat din fotografii. Din fotografiile pe care le-a adus acasa femeia cu care urma sa se casatoreasca. „Ia uitati, aici, in poza asta e cu prietenul lui cel mai bun, Ionut. Au crescut impreuna si tot impreuna s-au dus sa-si faca un rost acolo. si impreuna au si murit. Saraca mama lui, a ramas singura pe lume”.
Doamna Lili, femeia care nu mai are pe nimeni din familia ei de cand Ionut s-a prapadit, sta la vreo doi, trei kilometri de Crangu, in satul Dracea. „Acolo, pe deal, ultima casa”, ne arata o femeie care spala un covor in fata portii. inalta, slaba, imbracata in negru din cap pana-n picioare, pare pierduta intr-o lume pe care n-o intelege. Ne pofteste intr-o camaruta mica, se asaza stinghera pe un colt de canapea. Ar vrea sa ne spuna ceva, dar lacrimile i-au brusc locul vorbelor. Baiatul ei, Ionut, avea 23 de ani si sute de planuri de viitor. Toate au ramas inchise intr-un sicriu ingropat in pamantul pe care iubea sa-l munceasca. „Era singurul meu copil si era bun ca un inger”, plange femeia, strangand la piept o fotografie a lui Ionut. Cu moartea baiatului, din familia ei n-a mai ramas nimeni. Sotul i-a murit si el acum cativa ani si mai are doar o sora, dar nu e acolo, in sat. Crede ca viata ei s-a sfarsit si ea pe 11 martie, de-aia nu-i pasa nici de cetatenia spaniola, nici de saracie. „Eu nu vreau in Spania. Am zis ca cedez cetatenia unui var, care e mai tanar, dar nu cred ca se poate. Din ce traiesc eu acum? Pai…am o vacuta”.
Nimeni si nimic nu-i va putea smulge din prapastia de durere in care au alunecat. Duminica, de Sfanta Sarbatoare a Pastelui, ei nu vor sti decat ca s-a implinit exact o luna de cand moartea le-a rapit copii. 11 martie, 11 aprilie.