Având în vedere că pentru această creştere ar fi nevoie de 3 miliarde de lei, Sulfina Barbu a făcut şi anumite precizări. Ea a subliniat că nu au fost luate în calcul pentru anul 2011 creşteri de contribuţii sociale sau creşteri de taxe, ceea ce presupune, pentru a avea resurse în 2012, că trebuie să se ştie clar creşterea economică, motiv pentru care au fost elaborate mai multe scenarii.
Ministrul a precizat ulterior că a transmis Ministerului Finanţelor două scenarii de buget, dintre care unul prevede indexarea pensiilor şi altul nu propune o astfel de măsură, şi că Execuvul nu ia în calcul creşterea taxelor anul viitor.
„Am trimis Ministerului de Finanţe două scenarii de buget pentru anul 2012. Unul prevede indexarea pensiilor, iar celălalt, nu. După ce se vor stabili parametrii macroeconomici pentru anul următor şi în funcţie de sustenabilitatea economică, vom stabili cu cei de Ministerul Finanţelor scenariul care este posibil”, a spus Sulfina Barbu.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro