După ce săptămâna trecută a participat la o paradă costumat în spartan, Radu Mazare a defilat ieri și azi, în stațiunea Mamaia, îmbrăcat ca un sultan.
Primarul, îmbrăcat ca un sultan, cu un turban pe cap, și înconjurat de patru tinere cadâne, a recunoscut că nu îi este greu să poarte costumul respectiv pentru că „arta cere sacrificii”.
„Aveam şi mustaţă, dar nu se lipea şi mă gândeam că atunci când dau un interviu, îmi cade mustaţa şi mă fac de râs”, a afirmat Mazăre.
Radu Mazăre s-a urcat apoi pe un car alegoric aparţinând unui club din staţiunea Mamaia, care avea tematică orientală, şi a pornit spre faleza din staţiune.
Evenimentul din Mamaia nu a fost lipsit de incidente. Înainte de începerea paradei, un car alegoric a luat foc, însă nicio persoană nu a fost rănită.