„Ursuleții koala sunt unul dintre cele mai iubite și mai cunoscute simboluri din Australia și din întreaga lume și ne angajăm să îi protejăm pentru generațiile viitoare”, a spus Scott Morrison.

Suma de bani va fi folosită „pentru restaurarea habitatului koala, pentru îmbunătățirea cunoștințelor actuale privind ursuleții koala, sprijinirea tratamentului și îngrijirii acestora, dar și pentru consolidarea cercetării privind sănătatea lor”, a explicat Morrison.

Proiectul, care a început în urmă cu aproape trei ani, va duce cheltuielile guvernamentale la o sumă totală de peste 74 de milioane de dolari, a notat CNN.

Datele arată că, din 2018, aproape o treime din populația urșilor koala din Australia a murit din cauza incendiilor și a secetei.

În plus, specia este amenințată și de răspândirea recentă a chlamydiei, o boală cu transmitere sexuală, care poate provoca orbire și chisturi dureroase în tractul reproducător al unui animal. Acestea pot duce la infertilitate sau chiar la moarte.

Deși Lista Roșie a Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii a transmis că există între 100.000 și 500.000 de urși koala în sălbăticie, Australian Koala Foundation susține că numărul este mult mai mic, adică 58.000 de exemplare.

Urșii koala locuiesc mai ales în pădurile de eucalipt și trăiesc maximum 20 de ani.

 
 

Urmărește-ne pe Google News