Summit-ul de la Bruxelles, crucial pentru păstrarea Marii Britanii în blocul comunitar, a avut loc joi și vineri. După două zile de negocieri, premierul David Cameron a anunțat că a ajuns la un acord cu liderii europeni. „Am negociat un acord prin care Marii Britanii să i se confere un statut special în cadrul Uniunii Europene. Voi recomanda acordul sâmbătă membrilor Guvernului britanic”, a declarat David Cameron, potrivit mediafax.ro.

Acordul obținut cu UE presupune beneficii economice, inclusiv pe piața energetică, pentru Marea Britanie. În ceea ce privește beneficiile sociale, acordul impune restricții dure pentru imigranții din blocul comunitar în a accesa sistemul britanic de beneficii sociale. „Nu va mai fi niciodacă acel dați-mi ceva pentru nimic”, a precizat Cameron. Totodată, premierul britanic a dat asigurări că țara sa nu va adopta moneda euro.

Marea Britanie va avea parte de un „statut special” în UE. Acest statut presupune, printre altele, că Marea Britanie va putea suspenda, timp de şapte ani, ajutoarele sociale pe care le acordă imigranţilor din UE, care vor veni pe teritoriul britanic după intrarea în vigoare a mecanismului, nu şi pentru cei care se află deja acolo. Această măsură îi va afecta și pe românii care vor să plece la muncă în Marea Britanie. Ei nu vor putea să ceară ajutoare sociale, însă românii care se află deja acolo nu vor fi afectați de acest mecanism, a declarat președintele Klaus Iohannis, care a participat la summit-ul de la Bruxelles.

 

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News