Casa Albă a anunţat marţi că Joe Biden a decis să renunţe la deplasările prevăzute pentru sfârşitul acestei săptămâni în Germania şi Angola, „având în vedere traiectoria şi forţa prognozate pentru uraganul Milton”.

Preşedintele Biden „îşi amână” călătoriile pentru a „superviza pregătirile şi răspunsul” la acest uragan care era aşteptat să ajungă miercuri în Florida. Casa Albă nu a precizat data reprogramării călătoriilor în Germania și Angola.

Grupul Ramstein, format din donatori de arme pentru Ucraina, ar fi trebuit să se reunească la cel mai înalt nivel în marja vizitei oficiale a lui Joe Biden în Germania, prevăzută inițial pentru perioada 10-13 octombrie. Ar fi fost vorba de prima vizită de stat a unui președinte american în aproape 40 de ani în Germania.

„Evenimentul din 12 octombrie 2024 este amânat”, a anunţat Biroul de afaceri publice al SUA de la baza militară Ramstein într-un e-mail adresat jurnaliştilor.

„Vor avea loc anunţuri cu privire la viitoarele reuniuni ale Grupului de Contact pentru Apărarea Ucrainei”, se mai arată în e-mail.

Reuniunea de la Ramstein avea drept scop să sublinieze sprijinul neclintit pentru Kiev în fața invaziei ruse la scară largă, într-un moment în care armata ucraineană este supusă unei presiuni uriaşe pe front.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski își propusese să le prezinte aliaţilor „planul victoriei”, pe care l-a discutat deja cu Joe Biden.

La rândul lor, aliații iau în considerare să propună Ucrainei „pași concreți” privind aderarea la NATO, după cum dezvăluie The Washington Post.

„Era clar că Biden trebuia să trimită semnalul că se ocupă de politica internă – atât de aproape de alegerile (din SUA – n.r.). Nu văd această amânare drept o reducere a importanţei chestiunii Ucrainei”, a comentat Stefan Mair, directorul SWP, un centru de reflecție german specializat pe politică externă.

Un purtător de cuvânt al Ministerului german al Apărării a declarat că miniştrii apărării îşi propun să se reunească în formatul Ramstein în această lună, dar nu a fost luată încă o decizie cu privire la o eventuală dată.

Urmărește-ne pe Google News