UPDATE 18.00: Președintele Klaus Iohannis a declarat, sâmbătă, la Roma, că textul Declaraţiei de la Roma este „pozitiv” şi „echilibrat”, în acord cu poziţia promovată de România privind viitorul Europei.
„Textul Declaraţiei este pozitiv şi echilibrat, în acord cu poziţia promovată de România cu privire la viitorul Europei. Au fost preluate preocupările exprimate de România în cadrul negocierilor privind cooperarea consolidată. De asemenea, a fost inclusă şi o referire suplimentară la coeziune în ceea ce priveşte o Europă prosperă şi sustenabilă”, a spus Klaus Iohannis.
UPDATE 13.00: „Astăzi, noi reînnoim alianţa unică a naţiunilor libere, care a fost iniţiată în urmă cu 60 de ani de către marii noştri predecesori la Roma. În acele momente ei nu discutau despre mai multe viteze. nu se gândeau la retragerea unor ţări, dar în ciuda circumstanţelor tragice ale istoriei recente, ei şi-au pus toată credinţa în unitatea Europei”, a afirmat preşedintele Consiliului European la summitul de la Roma, care a precizat că ”m-am născut exact acum 60 de ani, deci am vârsta Comunităţii Europene”.
UPDATE 12.20: Liderii 27 UE au semnat declarația summitului de la Roma. Urmează fotografia de grup și un dineu.
::placeholdeR–>
„Dovediţi astăzi că voi sunteţi liderii Europei, că voi puteţi să aveţi grijă de marea moştenire pe care am primit-o de la eroii integrării europene în urmă cu 60 de ani. Europa va fi unită ca o unitate politică sau nu va exista deloc (…) Uniunea după Roma trebuie să fie, mai mult decât înainte, o Uniune a acelorași principii, o Uniune cu o suveranitate externă, o Uniune de unitate politică”, a pledat Tusk în fața celor 27 de șefi de stat și de guvern ai Uniunii.
La rândul său, președintele Comisiei Europene a afirmat că „UE va aniversa 100 de ani”.
Liderii țărilor UE au fost întâmpinați de prim-ministrul italian Paolo Gentiloni. Ei au traversat Piața Capitoliului, proiectată de Michelangelo, înainte de a se întâlni în Sala degli Orazi e Curiazi a Palazzo dei Conservatori, palatul renascentist din această Piazza del Campidoglio.
Liderii vor semna o nouă declarație, care vrea să onoreze tratatul din 1957, care a pus bazele blocului comunitar, relatează BBC News. Premierul britanic Theresa May nu va fi prezent la acest summit, aceasta pregătind Brexitul, care urmează să fie declanșat în doar câteva zile.
Totodată, susținătorii UE vor participa astăzi la mai multe “Marșuri pentru Europa”. Un eveniment va avea loc și în București, dar și în alte orașe europene. Manifestanţii se vor întâlni în Piaţa Victoriei, unde vor să elibereze 300 de baloane cu heliu, apoi vor porni în marş spre Piaţa Universităţii. În același timp, sunt așteptate și manifestații din partea celor care nu susțin Uniunea Europeană.
Până atunci, liderii europeni sărbătoresc sâmbătă şase decenii de la semnarea unei legături solemne la Roma, care a puz bazele unei unităţi economice între cele şase ţări fondatoare: Belgia, Luxemburg, Olanda, Franţa, Italia şi Republica Federală Germania.
Aceste principii ale unităţii s-au extins la 28 de state europene, iar astăzi șefii de stat și de guvern se vor afla la Capitoliu, în Sala Horaților și Curiaților unde a fost semnat tratatul istoric (de fapt, două tratate: unul economic și celălalt atomic).
Premierul britanic va fi absent, având în vedere Marea Britanie se pregăteşte să se retragă din Uniunea Europeană. Acesta este considerat cel mai mare eșec din istoria de șase decenii a blocului comunitar
Summitul de la Roma, moment de cotitură?
Recomandări
Prostia liberală nu schimbă datele „fenomenului Georgescu”. Ciucă, Rareș Bogdan nu sunt deranjați de forțele polițienești ale binelui?
Timp de mulţi ani, blocul comunitar s-a îndreptat spre o ”uniune din ce în ce mai apropiată” din punct de vedere economic şi politic. Acum, unele ţări membre caută disperate o relaţie care permite locuirea separată, dar împreună pentru valorile Europei.
Astfel, summitul de la Roma ar putea să devină un moment de cotitură în ceea ce priveşte reorientarea blocului comunitar spre un drum mai practic al unor alianţe parţiale pe o serie de aspecte cheie, potrivit Asociated Press. De altfel, premierul luxemburghez a avertizat că următorii ani ar putea să fie marcaţi de mai puţină unanimitate, în vreme ce grupuri de naţiuni europene vor încerca să-şi avanseze propriile interese în anumite domenii, deşi se vor confrunta cu rezistenţa altor state UE.
”Mai bine am avea o uniune cu două viteze, decât un capăt de drum şi nicio viteză. Atunci când o ţară spune că nu vrea, eu pot să spun foarte bine, dar nu mă bloca pe mine şi lasă-mă să merg mai departe cu ceilalţi”, susţine premierul luxemburghez, Xavier Bettel.
De altfel, scenariul unei Europe cu mai multe viteze a devenit tot mai dezbătut după ce Jean Claude Juncker a prezentat variantele sale privind viitorul UE post-Brexit.
UE a dovedit în trecut că este mai puţin decât unită atunci când trebuie să ia decizii cheie pe probleme precum moneda euro şi zona Schengen. O Europă cu mai multe viteze ar permite în schimb ţărilor membre să meargă înainte şi spre ideea de unitate, fără să fie blocate de alte naţiuni ceva mai rezervate, mai notează AP.
Varianta unei Europe cu mai multe viteze nu este însă susținută de toate statele membre. Țările din grupul Vișegrad, dar și România s-au declarat împotriva acestui scenariu.
Măsuri de securitate sporite, în urma atacului din Londra
Summitul de la Roma se desfășoară la câteva zile de la atacul terorist din Londra, motiv pentru care măsurile de securitatea din capitala Italiei au fost sporite.
Între timp, măsurile de securitate din Roma au fost sporite, în urma atacului terorist din Londra. Inițial, aproximativ 3.000 de polițiști urmau să fie desfășurați în capitala Italiei, însă numărul acestora a fost suplimentat la 5.000
Cu o zi înainte de summitul de la Roma, liderii UE 27 au fost primiți de Papa Francisc, pentru a primi binecuvântarea acestuia. Suveranul Pontif a afirmat că blocul comunitar se confruntă cu un adevărat ”vid de valori” și că UE “riscă să moară”.
Administrația Trump a felicitat UE
Statele Unite au fost printre primele țări care au trimis felicitări liderilor UE cu ocazia împlinirii a 60 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma.
„Împreună, ne îndreptăm spre următorii 60 de ani pentru mai multă securitate și prosperitate în comun”, a adăugat Casa Albă într-un scurt comunicat. În ciua acestui mesaj, președintele Donald Trump a fost adesea un critic al blocului comunitar. El a catalogat Brexitul drept “un lucru bun” și a avertizat că alte țări vor urma exemplul Marii Britanii.