”Informaţiile despre un impas între Uniunea Europeană şi Regatul Unit au fost exagerate”, a spus șeful CE, la finalul summitului dominat de subiectul privind ieșirea Regatului di blocul comunitar.
Astfel, în urma discuțiilor, diferențele în legătură cu probleme precum drepturile cetățenilor europeni și britanici afectați de Brexit s-au redus. În plus, există un progres mic și în problema frontierei cu Irlanda. De altfel, aceste dosare erau unele dintre cele prioritare, alături de problema facturii pentru Brexit.
În privința acestui subiect, pozițiile sunt încă diferite. Potrivit unor evaluări europene fără caracter oficial, factura pentru ca Marea Britanie să își onoreze angajamentele în cadrul UE ar putea fi cuprinsă între 60 și 100 miliarde de euro. Negociatorii europeni nu au cerut însă niciodată Londrei un angajament la o asemenea sumă pentru a închide prima fază a negocierilor.
Cancelarul german Angela Merkel a declarat că speră ca negocierea Brexitului să treacă, în luna decembrie, de cele trei dosare din prima fază pe care europenii le consideră cruciale şi să intre în faza a doua a negocierilor, cu privire la relaţiile comerciale. Ea a subliniat totuși că acest lucru depinde de Londra.
De partea cealaltă, premierul britanic a recunoscut că cele două părți „au încă lucruri de făcut”, dacă vor ca negocierea Brexitului să treacă la faza cu privire la comerţ până la sfârşitul lui decembrie.
Theresa May a apreciat că poziţiile celor cele două tabere ”aproape se ating” în privinţa drepturilor cetăţenilor, dar că mai este mult de lucru atât la soluţionarea problemei de la frontiera dintre provincia britanică Irlanda de Nord şi Irlanda, cât şi la stabilirea ”facturii Brexitului”.
”Sunt ambiţioasă şi pozitivă cu privire la viitorul Marii Britanii şi al acestor negocieri. Știu însă că mai avem drum de străbătut. Trebuie să cooperăm pentru a ajunge la un rezultat pe care să-l susţinem şi care să funcţioneze pentru toţi”, a afirmat șefa guvernului de la Londra.
Citește și: Românul rănit în atacul armat din Las Vegas: „Am închis ochii și apoi…”. Mesajul emoționat transmis de Luca Iclodean