Potrivit datelor preliminare, cele trei victime sunt toate din autoturismul care se afla lângă camionul care a explodat, în momentul în care acesta a sărit în aer.

„În prezent, cadavrele a doi bărbați și o femeie, toți morți, au fost deja scoase din apă, identitățile lor sunt în curs de stabilire”, a declarat Comitetul de Investigații al Federației Ruse, într-un comunicat.

Anchetatorii au anunțat că l-au identificat și pe proprietarul camionului care a explodat pe pod.

„Acesta este un rezident al Teritoriului Krasnodar, din Kuban. Echipe de investigatori sunt deja la locuința lui. Ruta de deplasare a mașinii și documentația relevantă sunt studiate acum”, mai scrie în comunicat.

În raportul Comisiei de anchetă nu se menționează soarta șoferului camionului care a explodat pe pod. Însă, după imaginile video, șoferul camionului a murit în explozie, subliniază site-ul Meduza.

 
 

Urmărește-ne pe Google News