ComenteazăAm 80 de ani si locuiesc impreuna cu sotia mea, de 61 ani, intr-o locuinta nationalizata pe care trebuie sa o parasim in zilele acestui inceput de martie. De bine, de rau, pana in anul 1989 plateam la ICRAL o suma de bani care ne permitea sa ducem o viata decenta. In anul 1990 locuinta a fost revendicata de unul din urmasii proprietarului si apoi vanduta unei alte persoane, care, evident, ne-a comunicat ca ne va evacua. A urmat un sir lung si interminabil de procese, amanari si iar procese, iar amanari…
Bineinteles, nu s-a pus problema de a ne asigura un loc unde sa locuim (legea prevede acest drept pentru chiriasi, dar… imposibil de asigurat). Nu dorim un palat, ci doar un loc decent, cu minime facilitati de subzistenta. Si poate ca nu eram asa de disperati, dar ca sa fie viata si mai amara, in martie 2005, in urma unei infectii puternice la piciorul drept, doctorii au fost nevoiti sa-mi amputeze trei sferturi din acesta. Iata cum doi batrani, din care unul cu un handicap fizic, am ramas fara un loc unde sa traim. Fara casa, deoarece de la primarie ni s-a spus ca nu sunt locuinte. Am incercat sa gasesc un loc cu chirie, dar este imposibil. Cel mai putin costa 100 de euro pe luna! Pensia noastra este de 4,6 milioane lei, iar majoritatea banilor ii dam pe medicamente si mancare.
Poate ca, daca nu aveam infirmitatea aceasta, inca mai aveam puterea sa gasesc o solutie viabila pentru restul de viata de care mai dispunem. Dar nu mai pot, ma simt prea umilit de societate prin legile care ne protejeaza doar pe hartie, iar in realitate nici nu vor sa ne cunoasca. Noi, persoanele cu dizabilitati fizice, nu prezentam interes pentru societate. Nu existam.
Recunosc ca situatia m-a coplesit si ma simt total fara sprijin. Va implor, va rog, ajutati-ne sa gasim un loc unde sa stam!
Oleg Miscencul, Bucuresti