Se tot îngroaşă rândul restanţierilor
E suficient să acumulezi o datorie de cel puţin 10 lei, pe care nu ai plătit-o în 30 de zile de la scadenţă, şi restanţa este raportată la Biroul de Credit.
Ne este jenă să vorbim de datorii
Mai bine de jumătate dintre români (51%) nu vorbesc despre datorii nici cu nevasta, nici cu copilul, potrivit unui studiu publicat de o companie recuperatoare de creanţe. 41% dintre cei chestionaţi consideră că îşi protejează astfel familia, iar 2 din 10 respondenţi sunt prea mândri să spună că au datorii sau pur şi simplu le e ruşine.
Nici vecinii nu trebuie să ştie că ei trec prin dificultăţi financiare, sunt de părere 30% din cei chestionaţi.
În nici un caz o astfel de informaţie nu trebuie să ajungă la urechile colegilor de muncă – doar 1% dintre români le-ar spune acestora că sunt datornici. O treime din populaţia României întâmpină dificultăţi financiare, cel puţin din când în când.