Marian Tutilescu (foto), secretar de stat în Ministerul Administraţiei şi Internelor, a precizat că, odată cu adoptarea acestui raport, s-a încheiat faza cerinţelor tehnice şi a alinierii la standarde europene a domeniilor evaluate de experţi. “Cu toate acestea, faptul că rapoartele privind Bulgaria nu au fost adoptate este un obstacol şi pentru România, pentru că cele două state ar trebui să adere la spaţiul Schengen împreună”, a precizat secretarul de stat.
Experţii europeni au stabilit o nouă evaluare a Bulgariei pentru luna viitoare. Practic, dacă vecinii de la sud nu vor îndeplini criteriile de aderare la Schengen, România va avea şi ea de suferit şi va fi nevoită să mai aştepte intrarea în această zonă