Pofta vine… mâncând cu cei dragi

Se ştie – mesele sunt un prilej de socializare şi util, şi plăcut. În faţa unei farfurii apetisante şi a unui pahar cu vin bun, frunţile se descreţesc, dialogurile se leagă, sentimentele se îndulcesc. Puncte câştigate – în funcţie de structura comesenilor – şi pentru atmosfera din familie, şi pentru interesele de afaceri.
Iar românii, prietenoşi din fire, şi-ar dori să împartă masa cu alţii mai des decât o pot face: 37% din cei care locuiesc alături de familie sau prieteni ar vrea să ia masa împreună mai des; 57% din cei care locuiesc singuri îşi doresc să mănânce alături de cei dragi mai des. De ce nu reuşesc? Răsuns la unison: timpul e de vină!

„Restaurantul” preferat: bucătăria

74% dintre bucureşteni mănâncă în bucătărie cel puţin de luni până vineri, contrazicând moda occidentală a meselor servite în „dining” („zona de luat masa”, în limbajul specialiştilor în amenajări interioare). Este mult mai comod, decât să plimbe farfurii şi tacâmuri de colo-colo, dar şi dezordinea este, inevitabil, mai mare în bucătărie. Drept care 31% dintre cei chestionaţi mărturisesc că nu s-ar simţi bine dacă o persoană din afara familiei s-ar uita în bucătăria lor…

Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Helmut Duckadam a murit. Eroul de la Sevilla avea 65 de ani
Știrileprotv.ro
Helmut Duckadam a murit. Eroul de la Sevilla avea 65 de ani
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Viva.ro
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Libertateapentrufemei.ro
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Locul secret în care a plecat Călin Georgescu, alături de apropiații de la POT în seara alegerilor parlamentare
FANATIK.RO
Locul secret în care a plecat Călin Georgescu, alături de apropiații de la POT în seara alegerilor parlamentare
În fața Arcului de Triumf, Hakim Abdallah își declară dragostea pentru România: „M-a șocat!”
GSP.RO
În fața Arcului de Triumf, Hakim Abdallah își declară dragostea pentru România: „M-a șocat!”
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Elle.ro
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Monica Bîrlădeanu, apariție spectaculoasă într-o ie supradimensionată superbă de Ziua Națională a României. Detaliul care a atras atenția tuturor
Unica.ro
Monica Bîrlădeanu, apariție spectaculoasă într-o ie supradimensionată superbă de Ziua Națională a României. Detaliul care a atras atenția tuturor
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Cine este PSDU, partidul "clonă" acuzat de PSD că le-a "furat" din voturi pentru că alegătorii au confundat sigla
Observatornews.ro
Cine este PSDU, partidul "clonă" acuzat de PSD că le-a "furat" din voturi pentru că alegătorii au confundat sigla
Horoscop 2 decembrie 2024. Leii sunt dispuși să facă eforturi importante pentru a vedea realizate anumite planuri, dar au nevoie și de o strategie
HOROSCOP
Horoscop 2 decembrie 2024. Leii sunt dispuși să facă eforturi importante pentru a vedea realizate anumite planuri, dar au nevoie și de o strategie

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI