Astfel, pe întreg globul în prima zi din 2014 vom fi 7.137.577.750 de persoane, cu 1,1 % mai mulţi decât în urmă cu un an, mai exact cu 77.630.563 de persoane.
Cel mai mare spor al populaţiei s-a înregistrat în perioada respectivă de timp în India – cu 15,6 milioane de persoane, ea fiind urmată de China, Nigeria, Pakistan şi Etiopia.
Către 2025, se aşteaptă ca populaţia de pe Terra să ajungă la 8 miliarde de oameni.
Potrivit estimărilor Fondului Naţiunilor Unite pentru Populaţie (UNFPA), populaţia din Rusia, Belarus, Bulgaria, Cuba, România şi Ucraina se va reduce cu 15% către mijlocul acestui secol, după cum relevă agenţia de presă menţionată.
Specialiştii sunt de părere că India şi China vor ajunge la un număr egal de locuitori către anul 2028, aproximativ 1,45 miliarde de oameni. După aceea, populaţia Chinei va începe să scadă, iar cea a Indiei va continua să crească.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
La 2 ani de la scandalul cu fostul soț, actrița e însărcinată!! E vestea momentului în showbiz! Wow, ce surpriză!!
Viva.ro
S-a aflat cine este, de fapt, în spatele lui Călin Georgescu. Este păzit de foști militari din legiunea străină și mercenari români, iar asta nu este tot. Detalii neașteptate
Libertateapentrufemei.ro
Mihai Leu a spus ce a putut păți într-un spital privat din București. A fost salvat abia la Fundeni. "Șansele mele au fost aproape zero"
FANATIK.RO
Animalul pe care românii îl cresc în număr mare și o țară africană îl caută cu disperare. Mulți vin să cumpere direct de la fermieri, e un produs care merge bine la export
Elle.ro
Mai SEXY ca oricând! Nicole Cherry, ținută îndrăzneață la ELLE STYLE AWARDS 2024! Cum arată rochia cu care a atras toate privirile. FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui nu se mai ascund! S-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Par mai fericiți ca oricând! Foto
Observatornews.ro
Bani mai mulţi pentru 6 milioane de români, din ianuarie. Cum stăm la venituri în comparaţie cu Ungaria şi Polonia
HOROSCOP
Horoscop 11 decembrie 2024. Taurii au șansa de a-și reveni la starea lor normală, de a se simți puternici și încrezători în forțele proprii