ComenteazăExistă şi multe vedete nesimţite. Ştiţi asta, desigur, dar vă amintesc doar, pentru că azi am să vă spun o poveste despre ele. Iar dacă nu dau nume nu e pentru că mi-ar teamă de strâmbăturile lor sau de procese – m-am judecat cu tot felul de aşa-zişi artişti şi am câştigat de fiecare dată -, ci pentru că nu sunt singurele care fac asta şi nu e drept să vin numai cu anumite exemple, în timp ce o mie de alţi profitori comit acelaşi lucru.
Şi am mai spus asta pentru că noi, cei de la Libertatea, nu chituim niciodată aranjamente cu vedete ca să facem rost de ştiri. Slavă Domnului, ne pică-n plasă destui, crezându-se toţi buricii pământului (că burice nu pot să zic, ar fi corect gramatical şi nu se asortează cu aroganţa lor insalubră). Mă caută câte-un vedet dintr- ăsta pe care nu l-a mai băgat nimeni în seamă de mult şi îmi spune că hai să ne vedem la o cafea. Hai, să văd ce dracu mai scot de la tine, deşi eşti cam zaharisit (zic eu, în gând, că nu e frumos să ne exprimăm aşa cu voce tare). Mă duc în Dorobanţi (vrea să-mi arate că are bani, parcă n-aş şti cât scoate de la nunţi şi tăieri de moţ, că în rest nu mai cântă nicăieri) şi el începe că ar fi minunat să coacem o ştire cum că l-au prins pe el paparazzii (noştri) în timp ce poliţia îl alerga că avea viteză prea mare. Ăsta e un folkist celebru, care nu merge cu mai mult de 60 la oră nici dacă i-ar da Otopeniul cea mai bună pistă pe mână, să se joace pe ea până crapă ca mâţele lui Ion Creangă. Zic: cum să scriu aşa ceva, când tu mergi aşa de încet, încât dacă dai peste un hodorog pe trecerea de pietoni îşi cere tot el scuze, că te-a zdruncinat şi ţi-a îndoit un far? Zice: hai, dragă, că voi puteţi să scrieţi orice, că de-aia sunteţi ziarişti!
Nu, mă, nu de-aia suntem ziarişti, în schimb putem să vă-ntrebăm pe voi: de-aia sunteţi vedete, ca să inventaţi ştiri despre voi şi să încercaţi să ni le vindeţi nouă? M-a sunat una într-o zi (cântăreaţă de dance, dacă le putem numi cântăreţe p-astea) şi mi-a spus că are o ştire-bombă pentru mine. Iau pixul, iau carneţelul, zic: hai să scriu, poate strănută ceva interesant. Când colo, ea îmi zicea, în exclusivitate absolută, că se duce la cumpărături în ziua aia şi ne dă voie s-o urmărim, ca să vedem ce prostii pune-ncoş şi s-o dăm în ziar a doua zi, cu poze cu tot. Voia să observăm şi să scriem cu emoţie în ziarul nostru cum că ea cumpără numai produse sănătoase, că are grijă de silueta ei – deşi fundul lătăreţ contrazicea cu patos acest lucru. Fato, ne crezi oligofreni? Evident, m-am exprimat altfel, i-am spus, politicoasă: “Nu, mulţumim din suflet că te-ai gândit la noi, dar ce-ar fi să te gândeşti tu la alţi ziarişti, cu mult, mult, mult mai proşti?”. (Simona Catrina)