Populaţia
Din cauza proiectului, au fost evacuate peste 1,2 milioane de persoane. Guvernul susţine că a fost nevoie de o astfel de măsură pentru a salva alte 15 milioane de suflete de la eventuale inundaţii.
Mediul înconjurător
Guvernul chinez susţine că uzina de la baraj va scădea emisiile de dioxid de carbon cu peste 100 de milioane de tone, reducând efectul de seră. Criticii afirmă însă că barajul încetineşte cursul apei şi rezervorul se va transforma în curând într-o groapă de gunoi.
Delfinul de pe fluviul Yangtze, declarat oficial dispărut.
Este prima mare vertebrată a cărei pieire a fost provocată de oameni în ultimii 50 de ani.
Izvorul Muntelui (judeţul Neamţ) este cel mai mare baraj, ca volum, de la noi, potrivit Comitetului Naţional Român al Marilor Baraje. Este amplasat pe râul Bistriţa, are un volum de 1.230 de metri cubi pe secundă, o înălţime de 127 de metri şi se întinde pe o suprafaţă de 31.000 de hectare. Construcţia lui a durat zece ani, din 1951 până în 1961. Corpul structurii de beton este tranzitat de kilometri de galerii, puţuri de aerisire şi nişe de vizitare. În plus, barajul este prevăzut şi cu un seismograf de mare precizie. Ca urmare a construirii lui s-a format lacul Bicaz, din care se alimentează centrala hidrţlectrică Bicaz-Stejaru.