Răspunsul municipalității menționează că, în ședința din 27 septembrie, Consiliul Local a votat și a aprobat doar decizia de a solicita Consiliului General al Municipiului București acordul pentru încheierea protocolului cu operatorul de salubritate.

Această înțelegere prevede, din partea Supercom SA, construirea unui centru de management integrat al deșeurilor (CMID), investiție estimată la suma de 45 de milioane de euro, în textul protocolului. Din partea Primăriei S2, se arată în răspuns, “vizează procesarea deșeurilor în cadrul Centrului, în limita competențelor stabilite prin legi, norme, regulamente și sub condiția determinării prețului / tarifului, prin proceduri concurențiale, în condițiile legii”.

Deși răspunsul Primăriei trece detaliul cu vederea, textul protocolului include mențiunea că deșeurile din sector vor fi procesate la Centrul Supercom SA “pe toată durata funcționării acestuia (adică cel puțin 20 de ani)”. Cum anume va stabili Primăria un preț concurențial, câtă vreme are încheiat un protocol cu o singură companie, rămâne un mister.

Licitație obligatorie și pentru sortarea gunoaielor

Cert este că în Master Planul pentru Sistemul de
Management Integrat al Deșeurilor pentru București, aprobat în august de CGMB,
este precizată, la pagina 315, obligația de “organizare de către sectoare a licitațiilor pentru delegarea gestiunii activității
de sortare”. Protocolul cu Supercom SA încalcă această prevedere,
municipalitatea de la S2 angajându-se să lase în seama firmei lui Ilie Ciuclea,
pe lângă colectare, și celelalte operațiuni legate de deșeuri. 

Mugur Mihai Toader, primarul sectorului 2

Înalta Curte
a obligat Primăria Sectorului 2, printr-o decizie din iunie 2018, să organizeze
licitație pentru atribuirea serviciilor de salubritate. Municipalitatea condusă
de primarul Mugur Mihai Toader anunță, în dreptul la replica trimis Libertatea,
că a publicat anunțul de participare: „Pentru delegarea gestiunii serviciului de salubritate, pe raza Sectorului
2, Primăria Sectorului 2 a demarat procedurile de licitație prin intermediul
Serviciului Electronic de Achiziții Publice (nr. anunț PC 1001371/30.09.2019). Termenul final
de depunere a ofertelor este 10 decembrie 2019”.

Abia la începutul anului următor, cu un an și jumătate de la decizia Înaltei Curți, va avea loc și licitația pentru serviciile de salubritate din Sectorul 2. Ultima licitație a fost organizată în 1999, de atunci contractul cu Supercom SA fiind prelungit. Încheierea unui protocol prin care Supercom SA ar urma să se ocupe de procesarea deșeurilor reprezintă, într-un anume fel, o protecție, în cazul pierderii licitației. Compania va rămâne abonată la banii alocați de Primăria Sectorului 2 dacă nu pentru colectare, atunci pentru “asigurarea trasabilității deșeurilor”.

„Habitat”, doar pe hârtie

Municipalitatea Sectorului 2 insistă că protocolul cu Supercom SA nu o obligă la nici un angajament financiar, doar la plata serviciilor către această companie.

Din martie, cetățenii din sector au început să se înscrie și să achite taxa de habitat, de 159 de lei de persoană, pe an, deși această taxă a fost suspendată de Tribunalul București. Administrația de la S2 a introdus această taxă tocmai sub pretextul că gunoaiele vor fi, treptat, sortate, procesate și reciclate, că vor fi colectate selectiv. În contractul actual cu Supercom SA nu este prevăzută nici o obligație a companiei de a se ocupa și de operațiunile de ecologizare a gunoiului.

Mergând prin Sectorul 2, pe după blocuri sau pe străzile de case din Colentina, găsești peste tot dovezi că Supercom SA nu numai că nu face nimic pentru “stimularea gestionării deşeurilor menajere reciclabile”, rațiunea instituirii taxei de habitat.

Dar are dificultăți în a ridica deșeurile din fața porților. Pubelele pline așteaptă cu zilele până apare mașina Supercom. Iar gunoiul asociațiilor de locatari este colectat, într-adevăr, selectiv, adică firma ia doar ce vrea și lasă în urmă mormane de saci de plastic plini, potrivit declarațiilor locuitorilor din sector.

Primăria, tot mai generoasă cu Supercom

La cererea consilierilor USR de la Sectorul 2, Primăria Sectorului 2 a
anunțat că, din martie până în iunie, a achitat către Supercom SA aproximativ
19,7 milioane de lei. De trei ori mai mult decât a încasat administrația
locală, în aceeași perioadă, din taxa de habitat: 6,4 milioane de lei.

Conform Direcției Venituri Buget Local S2, până la sfârșitul lunii iulie, în jur de 92.000 de cetățeni se înscriseseră pentru plata taxei de habitat. Este cea mai mare taxă pentru salubritate plătită de locuitorii unui oraș din România.

Deși cetățenii Sectorului 2 plătesc mai mult, motivele care să justifice banii în plus întârzie să apară. În schimb, se înmulțesc gunoaiele pe străzile din sector.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 8

 
 

Urmărește-ne pe Google News