Un superiaht misterios, al cărui proprietar nu a fost identificat public, are un echipaj format din membri ai unei agenții de stat rusești însărcinate cu protejarea președintelui rus Vladimir Putin, susține o anchetă publicată de activiștii care lucrează cu Alexei Navalnîi, opozantul rus încarcerat.

Scheherazade, una dintre cele mai mari nave de acest tip din lume, este un vas fără un proprietar public. Iahtul de 140 de metri lungime valorează 75 de miliarde de ruble (699,3 milioane de dolari) și are șase etaje, două heliporturi, o piscină, un complex spa și multe altele.

Potrivit unei liste a echipajului din decembrie 2020 obținute de activiștii anticorupție, toți membrii permanenți ai echipajului, cu excepția căpitanului navei, sunt ruși. O parte din personalul navei lucrează pentru FSO, o agenție de stat militarizată, însărcinată cu protecția personală a președintelui, conform videoclipului.

La începutul acestei luni, oficialii americani au declarat pentru New York Times că investighează dacă nava îi aparține lui Putin, dar nu au ajuns încă la nicio concluzie finală. Autoritățile italiene cercetează, de asemenea, identitatea proprietarului navei.

Consultând mai multe documente publice, activiștii au reușit să identifice cel puțin 10 ofițeri FSO care figurează și în echipajul navei Scheherazade. „Aceștia sunt angajați ai statului rus, personal militar, și călătoresc în mod regulat în Italia pentru a lucra pe misteriosul iaht”, a scris Maria Pevcih, una dintre activiste, pe Twitter.

Toți oamenii lui Klaus Iohannis din funcții publice bine remunerate. Președintele a ratat negocierea pentru propria persoană
Recomandări
Toți oamenii lui Klaus Iohannis din funcții publice bine remunerate. Președintele a ratat negocierea pentru propria persoană

Un membru al echipajului Scheherazade a lucrat anterior și pe iahtul Graceful, care a fost, de asemenea, conectat cu Vladimir Putin, potrivit activiștilor.

Activiștii susțin, prin urmare, că nava îi aparține lui Putin, prin intermediari. Echipa lui Navalnîi îi îndeamnă pe oficialii italieni să confiște iahtul în cazul în care acest lucru este confirmat oficial.

Căpitanul iahtului, Guy Bennett-Pearce, a negat însă că proprietarul ar fi liderul de la Kremlin. Bennett-Pearce, care este cetățean britanic și singurul non-rus care lucrează pe navă, nu a exclus faptul că proprietarul superiahtului ar putea fi rus, dar nu a putut da mai multe detalii, din cauza unui „acord de confidențialitate ferm”, și a precizat că proprietarul său nu se află pe nicio listă de sancțiuni. „Nu l-am văzut niciodată”, a spus el.

Putin și iahturile de lux, o relație veche

Curiozitatea cu privire la proprietarul navei a apărut deoarece – chiar și pentru lumea foarte secretoasă a superyachting-ului – există un grad neobișnuit de mister în jurul acestei nave, scria New York Times săptămânile trecute.

Nu numai că antreprenorii și membrii echipajului semnează acorduri de confidențialitate, dar nava are și o placă ce îi ascunde inscripția cu numele. Iar atunci când nava a sosit în port, muncitorii au ridicat o barieră metalică înaltă pe mal pentru a ascunde parțial iahtul de privitori. Unii localnici au remarcat că nu au mai văzut așa ceva pentru alte ambarcațiuni.

Cei 50 de consilieri din cele 8 partide care fac parte din noul Consiliu General al Municipiului București | VIDEO
Recomandări
Cei 50 de consilieri din cele 8 partide care fac parte din noul Consiliu General al Municipiului București | VIDEO

Nava Scheherazade este înregistrată în Insulele Cayman, iar proprietarul său, Bielor Assets Ltd., este înregistrat în Insulele Marshall. Compania de administrare a iahtului, despre care căpitanul Bennett-Pearce spune că este înregistrată tot în Insulele Cayman, lucrează de pe navă și folosește ca adresă o vilă închiriată în apropiere de Lucca.

Putin pare să aibă o înclinație pentru bărcile mari. El a fost fotografiat pe iahturi din nordul Rusiei până la Marea Neagră, în sud. În luna mai a anului trecut, el și Alexander Lukașenko, președintele Belarusului, au făcut o croazieră pe un iaht în orașul-stațiune Soci, de la Marea Neagră.

Constructorul Scheherazadei, Lurssen Group, al cărui site promite clienților „confidențialitate totală”, a refuzat să comenteze cu privire la proprietatea sa. Până în iunie 2020, când a părăsit portul din Bremen, Germania, nava a avut numele de cod „Lightning”.

În fiecare din ultimele două veri, iahtul a navigat spre Soci, ultima dată la începutul lunii iulie 2021, potrivit MarineTraffic, un furnizor de top de analiză maritimă.

Un fost membru al echipajului, care a vorbit sub protecția anonimatului, a declarat că colegii de bord îl numeau „iahtul lui Putin”. Persoana respectivă a spus că nava era deservită de un echipaj internațional în perioadele când „șeful nu se afla la bord”.

Vladimir Putin a condus antrenamentul forțelor nucleare ruse, în timpul căruia a fost testată „o lovitură nucleară masivă” | VIDEO
Recomandări
Vladimir Putin a condus antrenamentul forțelor nucleare ruse, în timpul căruia a fost testată „o lovitură nucleară masivă” | VIDEO

Când șeful era la bord, echipajul era înlocuit cu un personal exclusiv rusesc. În săptămânile dinaintea călătoriei Scheherazadei din 2020 în Marea Neagră, echipajul străin a fost concediat, a spus persoana respectivă.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Nord-coreenii au intrat deja în pâine în Kursk. Peste 3.000 de soldați ai Phenianului au băgat spaima în localnici
Știrileprotv.ro
Nord-coreenii au intrat deja în pâine în Kursk. Peste 3.000 de soldați ai Phenianului au băgat spaima în localnici
Marcel Ciolacu RUPE TĂCEREA despre relația cu SORINA DOCUZ, fosta soție a lui Robert Negoiță: "Ce înseamnă parteneră sau protejată? Există vreo poză în postură intimă...?"
Viva.ro
Marcel Ciolacu RUPE TĂCEREA despre relația cu SORINA DOCUZ, fosta soție a lui Robert Negoiță: "Ce înseamnă parteneră sau protejată? Există vreo poză în postură intimă...?"
Piele de găină! Momentul în care Celine Dion îi sărută mâna lui Adele. Adevărată lecție de modestie oferită de reginele muzicii
Libertateapentrufemei.ro
Piele de găină! Momentul în care Celine Dion îi sărută mâna lui Adele. Adevărată lecție de modestie oferită de reginele muzicii
Ce trebuie să pui în borcanele sau plicurile cu condimente pentru a le feri de umiditate. Așa își vor păstra aroma mai mult timp
FANATIK.RO
Ce trebuie să pui în borcanele sau plicurile cu condimente pentru a le feri de umiditate. Așa își vor păstra aroma mai mult timp
Pentru cine a părăsit-o Ilie Dumitrescu pe Nela, mama primilor 2 copii: „Semăna cu Monica Bellucci. A cucerit-o cu un tablou de Grigorescu”
GSP.RO
Pentru cine a părăsit-o Ilie Dumitrescu pe Nela, mama primilor 2 copii: „Semăna cu Monica Bellucci. A cucerit-o cu un tablou de Grigorescu”
Cum se face pâinea fără făină. Rețeta care a devenit virală pe internet
FANATIK.RO
Cum se face pâinea fără făină. Rețeta care a devenit virală pe internet
Imagini din vila de 3 milioane de euro a Vlăduței Lupău. Artista NU s-a uitat la bani când și-a amenajat casa din Cluj. Wow, ce mobilă, ce decorațiuni!!
Unica.ro
Imagini din vila de 3 milioane de euro a Vlăduței Lupău. Artista NU s-a uitat la bani când și-a amenajat casa din Cluj. Wow, ce mobilă, ce decorațiuni!!
Câți bani încasează pe lună Mircea Bravo din YouTube și Facebook
Financiarul.ro
Câți bani încasează pe lună Mircea Bravo din YouTube și Facebook
90.000 de români "speciali" vor avea pensii majorate şi vor primi măriri mai dese
Observatornews.ro
90.000 de români "speciali" vor avea pensii majorate şi vor primi măriri mai dese
Horoscop 30 octombrie 2024. Fecioarele trec ușor peste anumite neplăceri, cele provocate de cuvintele nepotrivite pe care le aleg cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 30 octombrie 2024. Fecioarele trec ușor peste anumite neplăceri, cele provocate de cuvintele nepotrivite pe care le aleg cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI