Promotie unica la artisti pentru aceasta vara torida, perioada in care au preferat sa coboare onorariile pentru spectacole, caci altfel ramaneau fara spectatori. Multi cantareti si-au lasat deoparte principiile, acceptand sa presteze prin carciumi de sezon, la mare. Altii nadusesc alergand nebuneste intre orasele tarii, disperati sa prinda cat mai multe spectacole, desi oferta de distractii publice este slaba.

Blondy a coborat pretul de la 1.600 de euro la 1.000

Tot la reducere, insa nu chiar la jumatate de pret, organizatorii de spectacole pot gasi urmatoarele oferte: Anna Lesko (pretinde pentru ea si pentru cele doua dansatoare 900 euro), Blondy (1.000 euro – Andreea Banica obisnuia sa ceara pentru ea si dansatoarele ei 1.600 de euro), Andra (o voce de exceptie la un pret “estival” – 800 euro), cei trei Hi-Q (1.000 euro), Miki (500 euro).

La capitolul “aproape gratis de dragul fanilor” presteaza pentru dumneavoastra (cerand circa 300-400 euro): Cristina R&B, Corina, Bambi, Demmo, Alina Sorescu, Ooops!, Andreea Balan, Etnic, Etno, Haiducii, Andreea Antonescu, Essenza, Sexxy, Cristina Rus, Anda Adam, Dinu Maxer, TNT, Body&Soul.

Cine tine la pret!

Mai sunt doua categorii formate din cei care nu acorda nici o reducere din motive strict principiale. Unii ca Pavel Stratan ori Fizz sunt prost informati in ceea ce priveste cota lor de piata si isi petrec timpul stand mai mult pe acasa si asteptand oferte. Altii insa ”tin coada sus” pentru ca statutul lor profesional le permite acest lux: Holograf, Marcel Pavel, Iris, BUG Mafia, Voltaj.

Iata si cateva oferte din zona Litoralului: Gheorghe Gheorghiu (300 euro), Adrian Enache (250 de euro). Altii, de pilda Mirabela Dauer, Raul, Autentic, vaneaza zilnic in jur de 100 euro pe spectacol (circa 4 reprezentatii pe seara), in cadrul estradelor din Teatrele de vara.

Reducere 50%

Ca-n vitrinele supermarketurilor care se respecta, trupele poarta biletelul de ”reducere 5o%”. Iata cele mai bune oferte: Pepe (700 euro), Directia 5 (cca 1200 euro), Compact (cca 1400 euro), Krypton (cca 900 euro), 3rei Sud Est (cca 1200 euro), Simplu (cca 700 euro), Fuego (cca 400), Delia (400 euro), Alb & Negru (300 euro), Akcent (800 euro), Mihai Traistariu (500 euro).

Cei mai aranjati

Cei mai aranjati sunt artistii ori trupele care beneficiaza de contracte de sponsorizare, deci implicit de turnee estivale. In capul listei se gaseste Proconsul – foto (mare turneu pe Litoral sponsorizat de un producator de vinuri), urmat de Sistem (un turneu national  aproape incheiat pe cheltuiala unei firme de  racoritoare, apoi inca unul, de asemenea, national, pentru o firma de bauturi spirtoase.

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News