Peste 15.000 de persoane s-au adunat, duminica seara, in Piata Mare din Sibiu pentru a urmari un spectacol sustinut de reprezentanti ai minoritatilor din Romania.
Evenimentul numit ‘Europa canta si danseaza a sarbatorit, in avans, Ziua Europei, care are loc pe 9 mai.
Aproximativ 300 de romani, etnici din toate comunitatile minoritatilor nationale din tara, i-au incantat pe cei adunati cu dansurile si cantecele lor traditionale. In timpul reprezentatiilor inedite de pe scena, pe cladirile din piata au fost proiectate imagini din marile orase europene.
La final, celor peste 15.000 de persoane care au venit la spectacol le-a fost oferit un impresionant foc de artificii.