Long Valley, SUA
Zona Long Valley din SUA e situată de-a lungul părţii estice a munţilor Sierra Nevada. În acest perimetru de 30 km lungime şi 15 km lăţime s-au produs de-a lungul timpului mai multe activităţi vulcanice. Ultima a avut loc în urmă cu 250 de ani. În prezent, o erupţie a vulcanilor din Long Valley ar duce la dispariţia oricărei vieţuitoare din SUA şi la instalarea erei glaciare pe Pământ.
Yellowstone, SUA
Yellowstone e cel mai mare şi mai cunoscut parc naţional al SUA. Milioanele de vizitatori nu ştiu însă că sub picioarele lor stă ascuns unul dintre cele mai distrugătoare fenomene naturale din lume: un supervulcan uriaş, care dă semne de trezire. Când va erupe, SUA vor fi îngropate sub un strat de cenuşă de peste un metru, Pământul va intra într-o nouă eră glaciară, iar omenirea va fi în pragul dispariţiei.
Cumbre Vieja, Insulele Canare
Specialiştii susţin că o erupţie a supervulcanului Cumbre Vieja, din Insulele Canare, ar genera un megatsunami: valuri de 30-60 de metri înălţime ar rade tot de pe coastele Europei, ale Africii şi ale celor două Americi.
Campi Flegrei, Italia
Supervulcanul italian Campi Flegrei dă semne că se “va trezi”, dar nimeni nu ştie exact când. În cazul unei erupţii, întreaga Europă ar putea fi rasă de pe faţa planetei. Oamenii vor muri din cauza volumului uriaş de gaze otrăvitoare – câteva miliarde de metri cubi!
Siberian Traps, Rusia
Acest supervulcan din Rusia ar putea arunca în atmosferă peste două milioane de tone de acid sulfuric. În urmă cu 250 de milioane de ani, erupţia lui a dus la dispariţia a 90% dintre speciile existente pe Pământ la acea vreme.
Aira Kyushu, Japonia
Caldera Aira Kyushu, din Japonia, se întinde pe 23 km lungime şi 17 km lăţime. Dacă ar erupe, reziduurile de cenuşă vulcanică ce ar ajunge în atmosferă ar provoca haos nu numai pe continentul asiatic, ci şi pe celelalte. Specialiştii spun că erupţia vulcanului ar putea produce o iarnă nucleară.
Toba, Indonezia
Supervulcanul Toba, aflat sub lacul cu acelaşi nume, ar putea distruge în întregime arhipelagul indonezian. La ultima erupţie, în urmă cu 50.000 de ani, oamenii din zonă au fost la un pas de dispariţie din cauza cantităţii uriaşe de gaze şi de lavă emanate. Acelaşi lucru s-ar întâmpla acum, când se estimează că erupţia ar fi şi mai puternică.
Taupo, Noua Zeelandă
Ultima mare erupţie a vulcanului neozeelandez aflat sub lacul Taupo a avut loc în anul 181 d.H. Au fost eliminaţi circa 100 kmc de materiale vulcanice, iar scurgerile incandescente au acoperit 20.000 kmp. Această ultimă erupţie a fost atât de puternică, încât a produs fenomene care au fost consemnate în cronicile vremii: se spune că în acea perioadă cerul a devenit roşu, chiar şi în Europa şi în Asia.
Ce sunt supervulcanii?
Ca şi în cazul unui vulcan normal, într-un supervulcan magma este blocată şi nu poate ajunge la suprafaţă. În timp, zona în care se strânge lava e tot mai mare, presiunea acumulată devine enormă, magma începe să urce spre exterior, iar întreaga suprafaţă de deasupra “camerei” cu lavă e aruncată în aer.
Specific supervulcanilor e formarea unei depresiuni numite calderă. Suprafaţa acestora e mult mai întinsă în comparaţie cu un vulcan normal (de aceea poartă denumirea de supervulcani). Spre exemplu, depresiunea vulcanică din parcul american Yellowstone poate fi observată clar din avion sau din spaţiu. Modul cum se formează o calderă e destul de simplu.
După o erupţie puternică, spaţiul în care s-a aflat magma se goleşte, iar rocile aflate deasupra alunecă înăuntru, rezultând o depresiune care, în majoritatea cazurilor, se umple cu apă.