Când Maxim a căutat camera în care fusese torturat de ruși câteva zile după eliberare, inițial nu a reușit să o găsească.

„De câte ori mă scoteau pentru interogatorii din celula umedă și mucegăită, îmi puneau un sac pe cap. Toate geamurile erau acoperite cu cârpe, era întuneric total”, a explicat bărbatul.

Ucraineanul a identificat, ulterior, locația, un poligon de tragere din subsolul unei secții de poliție. În imagini difuzate de Bild se văd bastoane care zac pe jos, măști de gaze, un cablu și alte instrumente ale terorii.

Celula în care se aflau patru deținuți și intrumentele de tortură.

Bărbatul nu știe de ce a fost arestat. Dar spune că orice persoană suspectată că este proucraineană era întemnițată.

„Îmi repetau întruna să le spun cine sunt contactele mele. Mi-au aplicat șocuri electrice încontinuu, timp de trei zile. Dar ce să le spun, despre ce?”, spune Maxim.

„M-au legat de mâini și de picioare, au atașat electrozii și au folosit șocuri electrice. Mi-au pus și o mască de gaz pe cap”, afirmă Maxim, ale cărui cicatrici de pe membre sunt încă vizibile.

Maxim, 50 de ani, a fost reținut într-una dintre camerele de tortură înființate de ruși la Izium

A pierdut numărul zilelor petrecute în celula terorii

Deținutul scrijelea pe pereții din celula insalubră zilele de încarcerare, dar spune că a pierdut numărătoarea și noțiunea timpului, în condițiile în care nu vedea nicio șansă de scăpare. E sigur că a fost prizonier „câteva săptămâni”.

În orașul Izium, eliberat după șase luni de ocupație, a fost descoperită o groapă comună cu peste 440 de cadavre.

Autoritățile ucrainene au declarat, de asemenea, că în regiunea Harkov, nord-estul Ucrainei, au fost identificate cel puțin 10 camere de tortură în care au fost abuzaţi civili.

Atrocitățile atribuite forțelor ruse în nord-estul Ucrainei au ieșit la iveală după contraofensiva prin care Kievul a reușit să recucerească până acum în jur de 6.000 de kilometri pătrați de teritoriu.

Înaltul Comisariat ONU pentru Drepturile Omului (OHCHR) a anunțat vrea să trimită „în scurt timp” o echipă la Izium, pentru a verifica, după descoperirea sutelor de morminte, acuzaţiile autorităţilor ucrainene privind atrocitățile și execuțiile comise de trupele ruse.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia

Foto: Capturi Bild

Urmărește-ne pe Google News