Un şofer a fost notificat să achite suprataxa de 200 de lei, după ce a parcat maşina pe strada Anghel Saligny, în imediata vecinătate a sediului PMB, depăşind cu câteva minute timpul pentru care plătise parcarea.

„Nu înțeleg și nu mi se pare deloc confortabilă situația. Am plătit parcarea. S-a prelungit întâlnirea cu 10 minute. Când m-am întors, aveam notificarea în geam. Nu știu dacă o voi plăti. O să mă sfătuiesc și cu avocații firmei și voi vedea dacă o contestăm sau nu”, a transmis bărbatul pentru sursa citată.

Doi dintre angajaţii companiei municipale Parking SA au explicat, pe rând, că dacă șoferul vede că depășește timpul pentru care a plătit parcarea, trebuie să facă o nouă plată fie de pe telefon, din aplicația companiei Parking SA, fie să coboare la mașină și să achite din nou parcagiului.

„Dar să fie înainte de momentul expirării. Sau cu câteva minute, 4-5 minute acolo, după expirarea termenului. Altfel se aplică suprataxa”, a spus unul dintre aceştia.

Cât te costă să parchezi

Tarifele practicate de Compania Municipală Parking, conform HCGMB 517/2019, în intervalul orar 7.00 – 23.00, de luni până vineri, sunt următoarele:

  • 10 lei/oră, în zona 0;
  • 5 lei/oră în zona 1;
  • 2,5 lei/oră în zona 2.

Contravaloarea locului de parcare poate fi achitată şi prin aplicaţia „Parking Bucureşti”. Aceasta poate fi descărcată gratuit din AppStore sau din Google Play. „Prin Parking Bucuresti App puteţi achita anticipat, online, tariful de parcare folosindu-vă cardul bancar sau prin SMS la numărul 7458. Rămâne însă valabilă şi alternativa de plată cu cash în toate parcajele gestionate de Compania Municipală Parking Bucureşti S.A.”, informează compania.

Totodată, persoanele fizice pot alege abonamente de o zi, o săptămână, o lună, un semestru sau un an pentru fiecare dintre zonele 0, 1 sau 2 ale Capitalei.

  • pentru zona 0: 75 de lei/zi, 300 de lei/săptămână, 1.050 de lei/lună;
  • pentru zona 1: 38 de lei/zi, 150 de lei/săptămână, 525 de lei/lună;
  • pentru zona 2: 15 lei/zi, 60 de lei/săptămână, 210 lei/lună.

Cum sunt delimitate zonele

Zona 0 este delimitată de străzile Piaţa C.A. Rosetti, str. Tudor Arghezi, str. Dr. Dimitrie G. Gerota, str. Jean Louis Calderon, str. C.A. Rosetti, bd. Nicolae Bălcescu, str. Ion Câmpineanu, Calea Victoriei, Splaiul Independenţei, str. Halelor, Piaţa Unirii, bd. Unirii, bd. Mircea Vodă, str. Matei Basarab, bd. Hristo Botev, inclusiv străzile menţionate.

Zona 1 este cuprinsă între zona 0 şi perimetrul format din străzile: Piaţa Francofoniei, Calea 13 Septembrie, şos. Panduri, bd. Geniului, şos Cotroceni, Splaiul Independenţei, bd. Mihail Kogălniceanu, str. Vasile Pârvan, str. Berzei, bd. Gării de Nord, Piaţa Gării de Nord, Calea Griviţei, şos. Nicolae Titulescu, bd. Banu Manta, bd. Ion Mihalache, str. Aviator Popişteanu, bd. Expoziţiei, str. Parcului, str. Tipografilor, şos. Bucureşti-Ploieşti, bd. Aerogării, str. Nicolae G. Caranfil, bd. Beijing, bd. Mircea Eliade, Calea Floreasca.

De asemenea, în zona 1 mai sunt cuprinse str. Polonă, str. Mihai Eminescu, str. Traian, bd. Pache Protopopescu, şos. Mihai Bravu, str. Traian Popovici, Calea Dudeşti, bd. Octavian Goga, str. Nerva Traian, bd. Gheorghe Şincai, str. Lânăriei, Calea Şerban Vodă, bd. Mărăşeşti, Piaţa Libertăţii, str. Mitropolit Nifon, Piaţa Regina Maria, bd. Libertăţii, inclusiv străzile menţionate.

Zona 2 cuprinde locurile de parcare special amenajate între zona 1 şi limita administrativă a oraşului.

 
 

Urmărește-ne pe Google News