ComenteazăInterviuri de Cătălina Florescu
Rebecca Pine a fost diagnosticată cu cancer de sân la vârsta de 33 de ani
– Te rog să spui publicului din România câte ceva despre tine: de unde ești, ce ți-a plăcut să faci în copilărie, care sunt hobby-urile tale etc.
– M-am născut în Morristown, New Jersey, S.U.A. În copilărie mi-a plăcut să scriu, să merg pe bicicletă, să mă cațăr în copaci și să intru în micul pârâu care curgea în spatele străzii mele.
– Cum ai aflat că ai cancer de sân și ce a urmat imediat după?
– Mi-am făcut prima mamografie la 30 de ani, deoarece în familia mea exista o întreagă istorie legată de cancerul de sân. A doua mamografie, la 33 de ani, a dezvăluit anomalii care s-au dovedit a fi de natură canceroasă (carcinom ductal invaziv). Am aflat că am gena BRCA-1. M-am consultat cu cinci oncologi și am fost surprinsă să descopăr că fiecare medic mi-a recomandat o dublă mastectomie cu reconstrucție și îndepărtarea ovarelor mele. Am decis să fac o singură mastectomie cu implant salin. Înainte de a doua mea mastectomie (profilactică), am reușit să am o fiică și să o alăptez la sânul rămas.
De ce ești împotriva reconstrucției?
– Care a fost cea mai mare frustrare, dar și cea mai mare satisfacție în urma deciziei de a nu-ți face o operație de reconstrucție după mastectomie?
– În timp ce mă pregăteam pentru operația mea, știam că nu vreau alt implant. Cercetând alte opțiuni, am decis că aș prefera să rămân plată decât să fac o altă operație. Am simțit că nu merită riscurile, complicațiile chirurgicale și infecțiile. Am fost frustrată că nu am reușit să găsesc decât o fotografie a unei tinere fără reconstrucție.
“A avea un punct de referință vizual este incredibil de util atunci când iei decizii care îți schimbă viața”
Am început să militez pentru opțiunea de a nu avea o reconstrucție după mastectomie, deoarece reconstrucția este adesea prezentată ca singura opțiune. Eu mi-am dezvăluit cicatricile în mass-media națională și internațională, în speranța de a ajuta la normalizarea corpurilor post-cancer. Facilitez un grup de sprijin pentru persoanele diagnosticate cu cancer de sân și ofer ateliere și programe axate pe vindecare prin scris, artă și natură și sunt cofondatoarea proiectului The Brest and the sea.
Riscul de a-ți ignora teama
– În România, multe femei mor din cauza cancerului de sân, deoarece sunt diagnosticate foarte târziu, când cancerul este prea avansat. Una dintre problemele uriașe pe care le au femeile este că nu știu cum (și nici nu sunt încurajate) să-și îmbrățișeze intimitatea. Mai exact, le este frică să se dezbrace pentru a-și arăta sânii la un control anual regulat. Când o fac este pentru că se simt rău. Pe baza experienței tale, ce le-ai spune femeilor din România în ceea ce privește deschiderea și învățarea de a avea grijă de viața lor/ corpurile + mințile lor? Cum le-ai încuraja să treacă peste acest tabu nesănătos și să meargă la medic?
– Au existat multe cazuri de cancer de sân în familia mea. Există două răspunsuri comune la frica în fața cancerului: ignorați teama sau deveniți proactivi. Am văzut rezultatele fiecărui răspuns de aproape și personal.
Băgarea capului în nisip și speranța că nu se va întâmpla nu vor împiedica apariția acestei boli!
Viața noastră contează!
–Verișoara mea nu a avut screening-uri regulate ale sânilor. Chiar și după ce a găsit un nodul la sân, a așteptat multe luni înainte de a merge la medic și a cere îngrijire. Am văzut starea ei înrăutățindu-se și am privit-o în declinul rapid care a urmat. Din păcate, a murit prea tânără.
Pe de altă parte, mama mea a fost foarte proactivă în ceea ce privește îngrijirea medicală. Când a găsit un nodul, s-a dus la un consult medical și a început tratamentul imediat. S-a recuperat și a trăit din plin apoi
Desigur, nu există garanții în viață, dar cred că cunoașterea îți dă puterea de a lua decizii educate. Este un ghinion să ai o predispoziție genetică la cancer, dar CUNOAȘTEREA este o binecuvântare pentru că astfel am putut face alegeri care m-au ajutat. Am decis să urmez exemplul mamei mele. Cancerul meu de sân a fost identificat devreme și, din fericire, nu a recidivat.
Am ales să fac o intervenție chirurgicală de reducere a riscului prin mastectomie, în loc de lumpectomie, și eliminarea profilactică a sânului și a ovarelor mele neafectate la patru ani după cancer. Le încurajez pe toate femeile să-și facă autoexaminări lunare la sâni, examene anuale la medic (și mai des dacă există modificări ale sânilor sau posibile modificări între vizitele medicale). Înțeleg că dezgolirea sânilor poate fi vulnerabilă, dar este o parte esențială a îngrijirii de sine.
Viața noastră contează! Întârzierea screening-ului poate însemna diferența dintre cancerul care este diagnosticat mai devreme sau progresează către stări avansate. Din păcate, băgarea capului în nisip și speranța că nu se va întâmpla nu vor împiedica apariția acestei boli! Mă gândesc la autoexaminarea sânilor, cum mă gândesc la a-mi folosi ața dentară – e o parte necesară a îngrijirii corpurilor noastre.
– În cele din urmă, te rog să închei acest gând: “Dragă cancer de sân, …”
– Dragă cancer de sân, nu aș dori să mai ajungi vreodată la o altă ființă umană. De asemenea, nu m-aș fi așteptat niciodată să găsesc un astfel de sprijin și o asemenea comunitate printre cei cu care am împărtășit acest diagnostic. Nu m-am așteptat niciodată la felurile – mari și mici – în care mi s-a schimbat viața de la diagnosticul meu sau la cât de vindecător a fost pentru mine să îi sprijin pe alți oameni care se luptă cu cancerul, să dau ceva înapoi.
Fără experiența mea cu cancerul, mă întreb dacă aș fi devenit la fel de confortabilă cu mine, corpul și sentimentele mele. Deși mi-am pierdut sânii, mă simt mai întreagă decât mă simțeam în orice alt moment din viața mea
Catherine: “M-am rostogolit în pat într-o dimineață și am simțit ceva ce părea ca o vânătaie în partea superioară a sânului”
Catherine Guthrie a fost diagnosticată cu cancer de sân la vârsta de 39 de ani, mai exact a doua tumoră primară plus carcinom ductal invaziv (n.r. cancer, stadiu 2)
– Te rog să spui publicului din România câte ceva despre tine: de unde ești și ce ți-a plăcut să faci în copilărie, care sunt hobby-urile tale etc.
– Am crescut în Louisville, Kentucky. Sunt jurnalistă în sănătatea pentru femei și autoarea cărții „FLAT: Reclaiming my body from cancer of breast”. Hobby-urile mele sunt gătitul, yoga și cititul.
– Cum ai aflat că ai cancer de sân și ce a urmat imediat după?
– Mi-am descoperit cancerul de sân în ianuarie 2009, când m-am rostogolit în pat într-o dimineață și am simțit ceva ce părea ca o vânătaie în partea superioară a sânului. După o mamografie, un diagnostic și teste genetice, am fost supusă unei mastectomii duble, fără reconstrucție, cinci săptămâni mai târziu.
Ce i-a spus chirurgul și ce a ales ea
– Care a fost cea mai mare frustrare, dar și cea mai mare satisfacție în urma deciziei de a nu-ți face o operație de reconstrucție după mastectomie?
– Am simțit că Going flat (n.r. – fără reconstrucție post-masectomie) era cea mai puțin invazivă dintre opțiunile mele. Deoarece am un piept mic, singura alegere de reconstrucție care mi-a fost oferită la acea vreme a fost lamboul Latissimus dorsi, ceea ce însemna tăierea mușchiului spatelui, tunelarea acestuia sub braț și așezarea lui peste un implant mamar. Celălalt sân al meu era mic, așa că chirurgul m-a sfătuit să fac și un implant pe partea aceea, pentru simetrie. Mi-a spus că majoritatea femeilor doresc să arate normal în haine. Vreau altceva, anume vreau ca medicii chirurgi să prezinte opțiunea de a rămâne plat cu aceeași energie, acceptare și entuziasm cu care prezintă reconstrucția.
“Vreau ca medicii chirurgi să nu mai presupună că știu ce vor femeile și ce este mai bine pentru ele”
– În România, multe femei mor din cauza cancerului de sân, deoarece sunt diagnosticate foarte târziu, când cancerul este prea avansat. Una dintre problemele uriașe pe care le au femeile este că nu știu cum (și nici nu sunt încurajate) să-și îmbrățișeze intimitatea. Mai exact, le este frică să se dezbrace pentru a-și arăta sânii pentru un control anual regulat. Când o fac este pentru că se simt rău. Pe baza experienței tale, ce ai învăța femeile din România în ceea ce privește deschiderea și învățarea de a avea grijă de viața lor/ corpurile + mințile? Cum le-ai încuraja să treacă peste acest tabu nesănătos și să meargă la medic?
– Aș încuraja femeile să se gândească la ce cuvinte ar putea folosi pentru a-și convinge sora, fiica sau cea mai bună prietenă să vadă un medic atunci când găsesc un nodul la sân(i). Cel mai probabil, astfel ar încuraja acea persoană să caute asistență medicală pentru că o iubesc și vor să o facă să-și poarte de grijă și să aibă o viață lungă!
Uneori ne este greu să ne urmăm propriile sfaturi sau să ne oferim mesajele iubitoare pe care le oferim altor oameni, dar căutarea sprijinului medical este o formă de iubire și de îngrijire de sine.
– În cele din urmă, te rog să închei acest gând: “Dragă cancer de sân, …”.
– Dragă cancer de sân, nu mă definești!