Alexandra Furnea arată cu degetul spre autorități, care „azvârl vina dintr-o parte în alta și când nu mai au cui să o paseze, ridică din umeri și merg înainte”, spre sistemul judiciar, care „umilește victimele pentru a proteja vinovații” și spre politiceni care „în loc să fie exemple de conduită, merg la chefuri, nu poartă mască, se bat pe burți la evenimente cu mii și zeci de mii de alți sfidători plătiți din banii poporului”.

„Cum să fiu, într-o țară în care oamenii ard în spitale ca niște torțe însuflețite ce aruncă lumini crude, sfredelitoare, asupra corupției și a delăsării în care ne complacem? Cum să fiu, într-o țară în care autoritățile azvârlă vina dintr-o parte în alta și când nu mai au cui să o paseze, ridică din umeri și merg înainte, fără să le pese de zgomotul de sfărâmare pe care îl scot pașii lor greoi când calcă peste cadavrele acestui neam? Cum să fiu, într-o țară în care sistemul juridic umilește victimele pentru a proteja vinovații, mimând dreptatea cu schimonoseli teatrale, de mare mincinoasă? ”, se întreabă retoric Alexandra Furnea.

„Cum să fiu când în 2021, în România, suntem tot în 2015? Într-o țară în care, în plină tragedie, politicienii, în loc să fie exemple de conduită, merg la chefuri, nu poartă mască, se bat pe burți la evenimente cu mii și zeci de mii de alți sfidători plătiți din banii poporului, într-o țară în care în multe spitale încă fac ravagii nosocomialele, este chiar atât de uimitor că disprețul profund față de așa-zisele „autorități” ne întunecă judecata?”, a notat Alexandra Furnea.

Ne-au ajuns din urmă deceniile de disfuncționalitate la care ne-am adaptat ca să supraviețuim și acum murim din cauza lor. Și nu e vina noastră

Alexandra Furnea, supraviețuitoare Colectiv:

Tânăra spune că de fiecare dată în preajma zilei de 30 octombrie lumea își aduce aminte de victimele de la Colectiv, apoi „se așterne liniștea peste curiozitatea lor”.

Despre lungul procesul Colectiv, Alexandra Furnea precizează că „s-a transformat într-un simulacru de justiție al cărui scop este acela de a trage, în fel și chip, de timp pentru a amâna pronunțarea unei sentințe, spre a menaja sensibilități politice și de stat”.

„Cum să fiu când astăzi, cu 10 zile înainte de comemorarea celor 6 ani trecuți de la incendiu, este programat un nou termen în acest proces și, în loc să simt speranță, mă aștept la tot ce este mai rău din partea unui sistem în care ar trebui să cred?”, spune Alexandra Furnea.

„Cum sunt? Nu am un răspuns. Cel puțin nu unul care să satisfacă astfel de curiozități sezoniere care mă găsesc, octombrie de octombrie, în același loc în care eram acum 6 ani. Într-o Românie bolnavă, chinuită, furată și neconformă, fără avize și fără căpătâi, fără autorități reale, populată de funcționari publici – căci asta sunt, de fapt, politicienii, niște slujbași aflați în serviciul nostru, nu invers – aroganți, hoți, sifdători, incompetenți și corupți”, a notat Alexandra Furnea.

Alexandra Furnea este unul dintre supraviețuitorii incendiului din 30 octombrie 2015. A suferit arsuri grave, în zona spatelui, a umerilor și a mâinilor și a rămas cu cicatrice de care nu va scăpa toată viața.

Pe 30 octombrie se împlinesc 6 ani de la incendiul din Colectiv în care au pierit 64 de oameni, iar alți zeci au rămas cu răni pe viață.

FOTO: Hepta

 
 

Urmărește-ne pe Google News