„Numele meu este Ruben şi sunt din Olanda”, a declarat copilul într-o conversaţie prin telefon cu jurnaliştii.

„Vreau să mă întorc acasă”, afirmă Ruben, care se reface după operaţii într-un spital din Tripoli.

Potrivit Telegraaf, Ruben încă nu ştie că părinţii şi fratele lui au murit în accidentul aviatic pe care nu şi-l aminteşte. „Sunt într-un spital. Nu ştiu cum am ajuns aici, nu ştiu nimic altceva”, afirmă copilul, povestind aspecte din vacanţa pe care a petrecut-o cu părinţii în Africa de Sud.

Potrivit presei olandeze, copilul se numeşte Ruben van Assouw, dar Ministerul olandez de Externe i-a dezvăluit doar prenumele. Copilul s-a bucurat să îi vadă pe unchii săi veniţi la Tripoli pentru a-l lua acasă. Potrivit medicilor, starea lui Ruben este bună şi va fi trimis în Olanda sâmbătă sau duminică.

 
 

Urmărește-ne pe Google News