Fetele au adus cu ele mai multe facturi menite să demonstreze cât de mulţi bani cer pe prestaţiile lor  şi au explicat atacul lui Florin Petrescu. Ele au povestit că acesta le datorează 19.000 de euro, bani pe care  i-au câştigat în urmă cu un an şi jumătate, când au cântat la diverse concerte cu ocazia campaniei electorale de care s-a ocupat însuşi Axinte.

“Ne-am hotărât după un an jumate de aşteptări să facem public faptul că avem de luat aceşti bani de la el, e vorba de 19.000 de euro”, a spus Denisa în direct la Happy Hour.

Atât Denisa cât şi Raluca susţin că Florin este de negăsit şi că nu le răspunde nici măcar la telefon. Mai mult, fetele sunt supărate foc pentru că acesta le-a atacat în mod direct în cadrul unei alte emisiuni televizate, spunând despre ele că nu ştiu nici măcar să cânte.

“Mie îmi pare sincer rău că s-a ajuns aici. Normal era să ne întâlnim cu el să ne răspundă la telefon şi să ne rezolvăm problemele între noi”, a mai spus Denisa.

Surorile Bambi i-au demosntrat lui Axinte cântând live în direct la Happy Hour cât de bine se pricep la muzică.

 
 

Urmărește-ne pe Google News