În imaginea publicată de compania media rusă Ostorojno Media, Surovikin este surprins la braț cu soția sa, Anna, îmbrăcat lejer, cu ochelari de soare. Holdingul rus susține că fotografia a fost făcută astăzi, 4 septembrie, la Moscova.
Gen Sergei Surovikin has resurfaced. Ostorozhno Media publishes a pictures of the former aerospace commander together with his wife. The outlet says the picture was taken today in Moscow. Surovikin had not been seen since Prigozhin’s rebellion pic.twitter.com/Irr15CLBQO
— Pjotr Sauer (@PjotrSauer) September 4, 2023
Surovikin – poreclit generalul Armaghedon – este un lider militar respectat, care a ajutat la consolidarea apărării rusești după contraofensiva ucraineană de anul trecut, potrivit analiștilor.
El a fost înlocuit din funcția de comandant al trupelor din Ucraina în ianuarie, dar și-a păstrat influența în coordonarea operațiunilor de război și rămâne popular în rândul militarilor.
Laudele publice pentru Surovikin exprimate de mai multe ori de Evgheni Prigojin, liderul Wagner decedat la 23 august într-un accident de avion, au ridicat întrebări dacă acesta sau alţi comandanţi de rang înalt au ajutat la revoltă sau cel puţin dacă au știut din timp de planurile lui Prigojin.
În timpul revoltei lui Prigojin, Surovikin a apărut într-o înregistrare video în care l-a îndemnat pe liderul Wagner să se retragă. De atunci, el nu a mai apărut în public, iar diverse media din Rusia şi din străinătate au afirmat că ar fi fost reținut pentru interogatoriu, plasat în arest la domiciliu sau chiar închis în faimoasa închisoare Lefortovo.