Potrivit lui Firea, al treilea candidat ar putea apărea din rândul membrilor Biroului Permanent. Surse din partid ne-au declarat că unul dintre candidați ar putea fi actualul ministru al sănătății, Nicolae Bănicioiu, care este bun amic cu fostul lider al social-democraților, premierul Victor Ponta.
Nu este exclus ca însăși Firea să își depună candidatura la președinția interimară a PSD. „Este bine văzută de colegi și cred că are ceva șanse”, ne-au spus sursele.
Printre alții, în Biroul Permanent al PSD se află și Valeriu Zgonea, Ecaterina Andronescu, Marian Oprișan, Ilie Sârbu, sau Titus Corlățean.
Mâine, conducerea social-democraților se întâlnește pentru a stabili cine va fi președintele interimar al PSD după retragerea lui Victor Ponta.
În urmă cu o săptămână, conducerea restrânsă a pesediștilor a desemnat-o pe ministra muncii Rovana Plumb ca președinte interimar, decizie care nu este însă pe placul tuturor celor care fac parte din conducerea PSD.

 
 

Urmărește-ne pe Google News