Decizia excluderii vine după ce Andrei Lupu, considerat un apropiat al fostului președinte Dacian Cioloș, a făcut mai multe acuzații la adresa conducerii partidului condus interimar de Cătălin Drulă. „Adevăratele decizii ale USR se iau într-o cameră închisă”, „Toată lumea caută un refugiu pentru a scăpa de prigoană” și „USR seamănă din ce în ce mai mult cu partidele-sistem din România” au fost doar trei dintre afirmațiile sale pentru spotmedia.ro, făcute săptămâna trecută.

Potrivit informațiilor Libertatea, în ședința USR de marţi, 7 iunie, președintele interimar Cătălin Drulă a spus că „un asemenea comportament calomnios, cu minciuni sfruntate la adresa partidului, nu poate fi tolerat”.

Totodată, Andrei Lupu își va pierde și funcția din Biroul Permanent al Camerei Deputaților şi va fi înlocuit de deputatul Daniel Blaga.

„Așa tratează conducerea USR diversitatea de opinie”

Aflat la Strasbourg, unde a avut întâlniri cu oficialii europeni cu privire la legile din domeniul justiției, Andrei Lupu a spus pentru Libertatea că nu a fost informat în prealabil că în ședința USR se va discuta excluderea lui din grupul parlamentar.

Andrei Lupu, 30 de ani, era considerat un apropiat al fostului președinte USR, Dacian Cioloș. Foto: Camera Deputaților

„Îmi pare rău că acesta este modul în care conducerea USR înțelege să trateze diversitatea de opinie”, a afirmat Lupu. El a precizat că deocamdată nu pleacă din partid și că va căuta să afle mai multe informații înainte să ia o decizie.

Un alt deputat USR a trecut la PNL

Deputata Oana Ozmen (47 de ani) şi-a anunţat tot marți, 7 iunie, demisia din USR, afirmând că locul său este în PNL, pe care l-a numit un partid „care împărtăşeşte adevăratele principii liberale, de dreapta”.

Astfel, USR a fost părăsit în ultimele zile de 6 demnitari. Este vorba despre deputata Oana Ozmen, care a trecut la PNL, și de europarlamentarii Dacian Cioloș, Ramona Strugariu, Dragoș Pîslaru, Alin Mituța și Dragoș Tudorache.

 
 

Urmărește-ne pe Google News