Bărbatul omorât avea 38 de ani şi era pompier la Brașov, iar soţia sa era asistentă medicală la Spitalul de Pediatrie din Brașov. Alarma a fost dată în această dimineață de colegii bărbatului de 38 de ani care au sunat familia și au întrebat dacă știu ceva despre el, deoarece nu a ajuns la muncă.
Rudele acestuia au mers imediat la locuința celor doi și au găsit ușa de la intrare spartă. Trupurile neînsuflețite ale celor doi au fost găsite la etaj într-o baltă de sânge, atunci a fost alertată poliția.
La fața locului au venit criminaliștii și procurorii pentru a strânge probe. La operațiune au participat inclusiv criminaliști din București. Surse din anchetă au precizat că cei doi ar fi fost uciși cu un topor, obiect care a fost găsit în curtea celor doi și care va fi supus expertizării.
„Tataie a văzut ușa spartă, asta la intrare de topor că e foarte groasă. N-a făcut rău la nimeni, nu s-a certat cu nimeni, nu se poate așa ceva”, a declarat mama tânărului ucis pentru ObservatorNews.
„Când am văzut carnagiul, am înlemnit amândoi. În dormitor, băiatul la ușă și nora în spate, întinși amândoi pe burtă…“, a declarat și tatăl acestuia pentru Kanal D.
Rudele celor doi au declarat presei că nu ştiu ca ei să fi avut duşmani şi că singurul cu care avuseseră o neînţelegere era un văr care locuia în apropiere.
„Exista o neînțelegere cu un văr, un vecin. Pentru chestia asta cu gardul… n-am asistat niciodată”, a spus fratele bărbatului, potrivit Știrile PRO TV.
Cazul este instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov. Până la această oră reprezentanții instituției nu au oferit detalii despre acest caz.
„La faţa locului se efectuează cercetări cu privire la moartea a două persoane. Am să revin cu date noi mai târziu”, a declarat procurorul Radu Adrian pentru Libertatea. Până acum nu au fost audiate persoane în acest caz.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro