• Curtea de Conturi a devenit un loc de muncă preferat pentru că salariile sunt mari, iar pensia se calculează ca la magistrați, ca 80% din salariu!

Curtea de Conturi se pregăteşte să angajeze 150 de auditori publici externi, angajaţii care au atribuţii de control.

Ei sunt recrutaţi prin concursul care are loc mâine, la Institutul  Politehnic. Sunt aproape 10 pe loc. Înseamnă cam 10% din totalul posturilor din instituţie. Şefii Curții remarcau în primăvară că le-au ieşit mulţi angajaţi la pensie în ultima vreme.

Concursul de sâmbătă ridică din nişte semne de întrebare, potrivit unor angajaţi din instituţie, care au vorbit, pentru Libertatea, sunt condiţia anonimatului.

Probele vor avea loc sâmbătă, într-unul din sediile Politehnicii Bucureşti. Va fi un test grilă. Vor fi extrase 100 de grile, alese aleatoriu, cu ajutorul unui soft, dintr-un lot de 1.000 de grile.

Subiectele, de altfel, sunt publice, toate cele 1.000, şi sunt şi numerotate pe site-ul Curţii de Conturi.

”Nu avem dubii asupra corectitudinii modului în care vor fi alese cele 100 de grile, ci în legătură de ce se va întâmpla după ce ele sunt alese”.

Extragerea celor 100 de subiecte va avea loc sâmbătă, în jurul orei 08.00, potrivit informaţiilor Libertatea. Dar se intră în sală la ora 11, iar concursul efectiv va începe însă la ora 11.30.

”Între 8 și 11 e un timp cam mare, în care pot apărea scurgeri de informații către cei privilegiați”, spun oameni din Curtea de Conturi. Ei au remarcat, în ultima vreme, ”angajări care nu sunt la nivelul acestei instituții” și se tem ”ca nu cumva Curtea să intre în logica pilelor!”.

Explicaţiile instituţiei: Programul de lucru s-a încheiat

Libertatea a contactat reprezentanţi ai Curţii de Conturi vineri, la ora 14.31. Ni s-a răspuns că programul de lucru era doar până la ora 14.30, aşa că nimeni nu va putea să ne ofere explicaţii până luni.

Am transmis, însă, în scris o serie de întrebări către Curtea de Conturi. Am vrut să ştim cine se ocupă de supravegherea candidaţilor la examen, cine supraveghează subiectele, după ce ele au fost alese şi până când ajung la candidaţi, în sala de examen, dar şi cum are loc exact această selecţie.

După examenul de sâmbătă, candidaţii admişi (cei care au obţinut un minim de 70 de puncte, din 100) vor putea intra şi la proba orală, după rezolvarea eventualelor contestaţii. Ei vor fi apoi ordonanţi descrescător, în funcţie de scorul obţinut, pentru a ocupa una din cele 150 de posturi puse la bătaie, pe judeţe.

Miza posturilor: salarii care încep de la 4.855 de lei brut, pe lună, şi care, în funcţie de specializare, pot ajunge până la peste 6.000 de lei.

Iar auditorii foarte performanţi, care ar ajunge, în timp, în funcţii de directori, vor câştiga şi peste 10.000 de lei lunar. Aceste salarii vor creşte în următorii 4 ani, potrivit Legii salarizării.

Și mai e o miză: pensia la Curtea de Conturi se calculează identic ca la magistrați și reprezintă 80% din salariu, cu condiția ca pensionarul să îndeplinească vechimea de 30 de ani.

 
 

Urmărește-ne pe Google News