UPDATE ora 19:30. „Admite propunerea de arestare preventivă formulată de DNA structura centrală în ceea ce îi privește pe inculpații Plută Cristian şi Stancilă Silviu pe o durată de 30 de zile de la 19.09.2023 pana la 18.10.2023 inclusiv”, a transmis Curtea de Apel București.

Judecătorii au respins însă cererea de arestare preventivă în cazul managerului spitalului Colentina, George Cristescu, și au decis să fie arestat la domiciliu pentru 30 de zile. Dumitru Alexandru Paul a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile. Ambii au fost acuzați de către DNA de dare de mită.

Decizia poate fi contestată în 48 de ore.

UPDATE ora 12.25: Adjunctul ASSMB, Cristian Plută, a fost reținut pentru luare de mită și accesul unor persoane neautorizate „la informații nedestinate publicității, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite”, a transmis DNA, într-un comunicat de presă.

Plută, spun anchetatorii, a fost cel care a transmis la Primăria București propunerea ca George Cristescu să fie numit șeful spitalului Colentina, după ce a primit de la el o mită de 20.000 de euro pe 19 iunie.

Managerul Spitalului Colentina a fost și el reținut, pentru dare de mită și delapidare. Procurorii acuză că, după ce a fost numit șef, George Cristescu a prelungit abonamentul telefonic al spitalului pentru 72 de angajați, iar „furnizorul a acordat mai multe puncte de fidelitate, în valoare de 8.200 euro fără TVA”. Cu acești bani, spun procurorii, Cristescu și-a cumpărat pentru el, prin sistemul de fidelitate, trei telefoane mobile și trei ceasuri smart.

Ceilalți doi inculpați, Alexandru-Paul Dumitru, reprezentant al SC Palex Construcţii Instalaţii, şi Silviu Stăncilă, persoană fizică, sunt acuzați de dare de mită. Toți patru vor fi prezentați Curții de Apel București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.


Știrea inițială: Cristian Plută este acuzat de procurori că a fi primit mită 20.000 de euro de la George Cristescu pentru a interveni la primărie ca acesta să fie numit manager al Spitalului Colentina din București, susțin surse judiciare.

De asemenea, directorul adjunct al ASSMB e acuzat și că a primit 5% din valoarea unor contracte pentru a favoriza anumite firme să câştige licitaţii organizate de instituţie. Plută e acuzat că a primit 306.439 de lei, adică aproximativ 60.000 de euro, în urma unui acord-cadru între ASSMB şi asocierea Alpha Max Build-Avision Strategy Consulting, susțin surse judiciare. Acest contract viza „lucrări de reparaţii, reabilitări şi modernizări la unităţile sanitare şi imobile“ administrate de ASSMB.

Banii au fost oferiți, potrivit informațiilor din anchetă, de Alexandru-Paul Dumitru, reprezentant al SC Palex Construcţii Instalaţii, în mod direct, dar şi prin intermediul altui inculpat, Silviu Stăncilă.

În același dosar au mai fost reţinuţi managerul Spitalului Colentina, George Cristescu, Alexandru-Paul Dumitru, şi Silviu Stăncilă.

ASSMB este administrată de PMB și finanţată din bugetul Primăriei Capitalei. Potrivit surselor Libertatea la curent cu ancheta, Oana Sivache, directorul Administrației Spitalelor din Primăria București, a colaborat cu procurorii de când a fost numită, în aprilie 2023, fiind cea care a dezvăluit cum funcționează rețeaua de achiziții publice trucate.

 
 

Urmărește-ne pe Google News