Potrivit surselor citate, documentul pentru încetarea focului nu mai conține cerințele inițiale ale Kremlinului privind „denazificarea”, demilitarizarea sau protecția limbii ruse în Ucraina.

Reprezentanții Moscovei și ai Kievului negociază, la Istanbul, o încetare a ostilităților ca parte a unui posibil acord care ar presupune renunțarea Ucrainei la eforturile de aderare la NATO, în schimbul garanțiilor de securitate și a perspectivei de a adera la UE, au spus sursele Financial Times sub condiția anonimatului, deoarece nu s-a ajuns încă la un acord.

Concesiile din partea Rusiei au venit pe măsură ce ofensiva sa terestră stagnează de o lună, în mare parte ca urmare a rezistenței ucrainene și a deficiențelor operaționale ruse.

Potrivit informațiilor, documentul a lăsat pe dinafară problema recuperării regiunilor separatise pro-ruse, care ar urma să fie discutată, pe viitor, într-o eventuală discuție Putin-Zelenski.

Dacă se va obține un armistițiu, miniștrii de externe ai Ucrainei și ai Rusiei s-ar întâlni apoi pentru a elabora documente separate pentru a finaliza garanțiile de securitate și acordurile ulterioare pe probleme sociale.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

 
 

Urmărește-ne pe Google News