George Buhnici a făcut mai multe afirmații scandaloase în iulie, în timpul unui festival desfășurat la mare.
„Venim la mare ca să vedem piele, aș vrea ca pielea aia să n-aibă vergeturi. Deci, dacă ați investi în săliță cât investiți în tatuaje, cred că am fi toți mai bine. Încurajez pe toată lumea să dea un pic pe la sală. Pentru că de ce? Dacă vrei să vii la mare, îmi arăți piele și sigur vrei să ne împrietenim, ar trebui să mă convingi și cu altceva decât cu decolteul. Putem fi de acord că e normal să ne uităm la țâțe și la buci? Aia vreau să văd la mare!”, a declarat Buhnici pentru Antena Stars, completând: „Eu am noroc că am o nevastă care arată ca o minoră. Asta e șansa vieții mele”.
Declarațiile sale au stârnit un val de revoltă în online și offline, dar Buhnici și-a cerut scuze abia după mai bine o săptămână. Între timp, pierduse peste 200.000 de urmăritori pe Facebook și cel puțin un contract de imagine și intrase în vizorul CNCD pentru afirmații discriminatoare la adresa femeilor.
La primele audieri la care a fost convocat la CNCD, în iulie, George Buhnici nu s-a prezentat – avocata sa a cerut un nou termen, afirmând că „a suferit consecințe grave” după declarații -, dar a fost prezent la cele programate pe 24 august.
„De data aceasta s-a prezentat. Discuțiile au durat aproximativ 30 de minute, iar George Buhnici și-a cerut scuze, ne-a spus că a primit amenințări cu moartea atât el, cât și soția lui. A avut o atitudine corectă la audieri”, au explicat surse din cadrul CNCD pentru Libertatea.
Verdictul în acest caz va fi dat la începutul lunii septembrie. George Buhnici va fi absolvit, dacă CNCD constată că nu a fost discriminare. În caz contrar, influencerul poate fi amendat cu o sumă cuprinsă între 2.000 de lei – 100.000 de lei sau poate primi doar un avertisment.