UPDATE ora 16.05 “Stopul cardiorespirator a survenit pe fondul unei miocardoscleroze (n.r. – o boala a cordului manifestată prin infiltrații de grăsime în mușchii septului) şi a avut drept cauză directă infarctul miocardic. Omul a murit de infarct”, au dezvăluit surse medicale pentru Libertatea.

Totodată, examenele de laborator, adică cele toxicologice, vor indica dacă actorul a consumat droguri, alcool sau medicamente care să-i fi putut provoca infarctul.

În plus, conform informaţiilor ziarului, în garsoniera lui Mărculescu au fost găsite medicamente de un singur tip folosite la tratarea maladiilor cardiace, medicamente pe care, probabil, actorul le lua frecvent, pe bază de recomandare medicală.

“Bărbatul a fost descoperit în cada băii garsonierei”, au spus surse judiciare.

Aceleași surse au mai declarat pentru Libertatea că actorul Costin Mărculescu era îmbrăcat în cadă, cu haine de stradă. Prin urmare, una dintre ipoteze este aceea că actorului i s-a făcut rău în timp ce era baie și a alunecat în cadă.


Surse din cadrul INML au declarat pentru Libertatea, după prima examinare exterioară a cadavrului, că moartea actorului Costin Mărculescu “s-a produs acum două-patru zile”.

Concluzia a fost trasă de legişti ţinând cont de “starea de putrefacţie în care intrase cadavrul”.

Totodată, potrivit informaţiilor obţinute de Libertatea, “primele indicii privind moartea bărbatului duc la concluzia că Mărculescu ar fi fost răpus de un infarct”. Surse din INML au precizat însă că “doar autopsia, care este în derulare, va stabili cauza morţii”.

De asemenea, din informaţiile ziarului, sunt prelevate probe pentru toxicologia generală, iar analizele vor arăta dacă Mărculescu a consumat alcool, medicamente sau substanţe interzise.

Legiştii au mai constatat că nu sunt semne evidente de violenţă pe corp.

Cazul a intrat în atenţia Serviciului Omoruri din Poliţia Capitalei, care face cercetări pentru moarte suspectă.

Costin Mărculescu a debutat în televiziune la vârsta de 15 ani, respectiv în anul 1984.

Un an mai târziu a jucat în filmul regizoarei Cristiana Nicolae “Al patrulea gard lângă debarcader”.

El a devenit cunoscut în urma rolului din “Liceenii”, unde a jucat alături de Ștefan Bănică jr, Oana Sârbu, Tamara Buciuceanu şi George Ivașcu.

De-a lungul carierei sale, Costin Mărculescu a fost invitat în sute de emisiuni de divertisment și a avut colaborări cu mai multe teatre din țară.

În 1999, el a înființat Școala Artistică de Modelling și Dans Sportiv “Compania de Manechine și Fotomodele Costin Mărculescu”.

Costin Mărculescu a murit cu câteva zile înainte de a împlini 51 de ani.

 
 

Urmărește-ne pe Google News