UPDATE 19:00: Interlopul „Bebino” și alți doi bărbați au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, au transmis surse judiciare pentru Libertatea.
Martorul la care se referă aceste acuzații, pe care interlopul l-ar fi intimidat, a dat declarații într-un dosar mai vechi pe care procurorii l-au deschis după un scandal în care Bebino a fost implicat și a fost la un pas de moarte.
Potrivit informațiilor din comunicatul poliției, cei trei indivizi vizați de perchezițiile de azi, printre care și Bebino, au amenințat martorul și i-au distrus mașina, pentru ca acesta să mintă în fața instanței în favoarea unuia de-ai lor.
Interlopul a fost ridicat în această dimineață de către mascați și dus la audieri, au declarat surse judiciare pentru ziarul Libertatea.
„În data de 24 august 2021, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Serviciul Grupuri Infracționale Violente, cu sprijinul luptătorilor Serviciului Acțiuni Speciale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, au pus în aplicare două mandate de aducere, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de răzbunarea pentru ajutorul dat justiției, influențarea declarațiilor, tulburarea ordinii și liniștii publice și distrugere”, se arată în comunicatul transmis miercuri de Poliția Capitalei.
Bebino a fost adus la sediul poliției în pijamale. Acesta este audiat în cazul unui dosar instrumentat de Serviciul Grupuri Infracţionale Violente din Poliţia Capitalei.
Pentru a-l constrânge pe unul dintre martori să îşi schimbe declaraţia dată în instanţă, Bebino l-ar fi ameninţat şi chiar i-ar fi avariat autoturismul.
Persoanele vizate au fost depistate și conduse la audieri, după ce o persoană a sesizat poliția cu privire la faptul că a fost amenințată și autoturismul i-a fost avariat, în încercarea de a o determina să ofere, în fața instanței, declarații mincinoase în favoarea unui bărbat cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor.
„Din datele și probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că asupra persoanei în cauză au fost exercitate și alte presiuni. 3 bărbați ar fi pătruns, la un moment dat, în apartamentul în care se afla, având asupra, lor arme albe și ar fi exercitat presiuni psihice asupra sa, ca răzbunare asupra declarațiilor date”, mai precizează Poliția Capitalei.
Cei doi bărbați, de 28 și respectiv 30 de ani, precum și un al treilea, de 32 de ani, arestat în altă cauză, au fost audiați și ulterior a fost dispusă măsura reținerii, urmând a fi prezentați în fața magistraților.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro