După ce Comisia de la Veneția a recomandat autorităților române modificarea completă a amendamentelor aduse Codului penal și Codului de procedură penală, președintele Klaus Iohannis a solicitat Parlamentului să țină cont de opiniile forului european, pentru că „impactul negativ asupra Justiţiei şi a statului de drept să înceteze”.
„Cele două opinii ale acestui for european sunt extrem de critice şi confirmă, aşa cum era previzibil, toate neregulile sesizate de mai bine de un an de zile de către Preşedintele României, de opoziţia parlamentară, de societatea civilă, de Consiliul Superior al Magistraturii, de judecători şi procuror”, se arată într-un comunicat transmis vineri.
Președintele Klaus Iohannis i-a cerut demisia ministrului Justiției, Tudorel Toader, spunând că acesta a avut un „comportament iresponsabil”. Tudorel Toader a răspuns și a spus că „într-o lume normală, este inadmisibil că Președintele Republicii să aștepte demisia Ministrului Justiției pentru proiecte de acte normative care nu au fost inițiate, elaborate sau promovate de către Ministerul Justiției”.
Comisia de la Veneția recomandă autorităților române modificarea completă a amendamentelor aduse Codului penal și Codului de procedură penală, printr-un proces de consultare cuprinzător. Totodată, comisia recomandă și prezentarea unor propuneri legislative coerente și solide care să aibă sprijinul larg al societății românești și care să se afle în concodrdanță cu standardele europene și deciziile Curții Constituționale.
PNL o cheamă pe Viorica Dăncilă în faţa Parlamentului
Liberalii vor să ştie de la premier dacă se angajează să respecte recomandările Comisiei de la Veneţia în procesul de refacere a legilor Justiţiei, al Codului Penal şi Codului de procedură penală, a declarat, vineri, liderul liberal Ludovic Orban.
Orban a precizat, la o conferinţă de presă, că PNL va semna o declaraţie-angajament că va susţine în dezbaterile parlamentare toate recomandările Comisiei de la Veneţia în privinţa acestor legi şi solicită partidelor parlamentare să procedeze în mod similar.
„Ambele rapoarte ale Comisiei de la Veneţia sunt extrem de critice în privinţa modificărilor făcute la legile Justiţiei. În privinţa raportului legat de legile Justiţiei, au fost adoptate 8 recomandări şi s-au discutat despre cele două ordonanţe de modificare a legilor Justiţiei într-un mod critic. Iar privitor la modificarea făcută la recomandarea Comisiei de la Veneţia în propunerea de raport, mă refer la pensionarea anticipată a magistraţilor, Comisia de la Veneţia, chiar dacă a apreciat faptul că prin ordonanţă s-a amânat până la sfârşitul anului 2019 aplicarea acestei prevederi, solicită în continuare abrogarea acestei prevederi privind pensionarea anticipată”, a afirmat Orban.
USR vrea lege în Parlament pentru transpunerea tuturor recomandărilor Comisiei de la Veneţia
Uniunea Salvaţi România anunţă că va depune proiecte de lege pentru a transpune toate recomandările Comisiei de la Veneţia în legile justiţiei şi codurile penale, imediat după publicarea rapoartelor oficiale.
„Uniunea Salvaţi România va depune proiecte de lege pentru a pune transpune toate recomandările Comisiei de la Veneţia în legile justiţiei şi codurile penale, imediat după publicarea rapoartelor oficiale. USR consideră că este foarte important ca România să se alinieze la standardele europene în domeniul justiţiei pentru a dovedi partenerilor externi că lupta anti-corupţie rămâne o prioritate a ţării noastre. Faptul că România este condusă temporar de un partid al penalilor nu trebuie să afecteze parcursul european al ţării noastre”, se arată într-un comunicat transmis, vineri, de formaţiune.
USR a precizează că a insistat „în mod constant” ca legile justiţiei şi codurile penale să fie modificate numai după obţinerea unui aviz din partea Comisiei de la Veneţia, dar coaliţia PSD-ALDE „a refuzat solicitarea avizului, de frica unei evaluări internaţionale”.
Citeşte şi: