PNL, PSD și UDMR sunt gata să lase în sarcina președintelui Klaus Iohannis misiunea de a desemna un premier care să conducă viitorul guvern de coaliție format din cele trei partide. Și asta pentru că la negocieri, liberalii și social-democrații nu s-au înțeles din partea cui ar urma să fie viitorul șef al Guvernului.

Surse din PNL au declarat pentru Libertatea că liberalii nu vor să renunțe la varianta în care ei dau acum premierul. „Nu acceptăm premier PSD primul”, spune o voce din conducerea liberală. Primul însemnând în cadrul rotației propuse de social-democrați pentru următorii 7 ani – 3 ani de la PNL, 4 de la PSD.

Și nici rotația nu e bătută în cuie, susțin sursele liberale: „Nu știu dacă partidul va accepta așa ceva”, mai spune sursa amintită.

Luni dimineață, președintele PSD, Marcel Ciolacu, miza pe această variantă:

„Urmează să mergem la preşedintele României cu două variante şi să stabilim. Ştiţi foarte bine că preşedintele României este îndreptăţit, prin Constituţie, să desemneze primul-ministru. (…) Este varianta, prima – prin rotaţie, preşedinţii celor două partide. Vom vedea şi varianta agreată de către preşedinte. (…) Eu aş dori ca fiecare să ne respectăm atribuţiile constituţionale pe care le avem. Asta este abordarea pe care o am eu”, a precizat Ciolacu, conform Agerpres.

Trebuie să-și împartă ministerele

Până să ajungă la președintele Klaus Iohannis, care l-ar putea desemna din nou pe Nicolae Ciucă, cele două mari partide s-au pus în mare măsură de acord în privința programului de guvernare, dar mai au să-și împartă ministerele: câte 9 fiecare, plus 3 către UDMR.

„Teoretic nu putem renunța la niciun minister, practic putem renunța la multe”, spun sursele Libertatea.

foto: Hepta

Urmărește-ne pe Google News